Un proiect de lege aflat în dezbatere parlamentară prevede restricții dure pentru șoferii începători. Concret, persoanele care au obținut permisul de conducere de mai puțin de doi ani nu vor mai putea conduce autoturisme considerate „puternice”. Măsura este motivată de numărul ridicat de accidente rutiere în care au fost implicați tineri șoferi în ultimii ani și face parte dintr-o strategie mai amplă de creștere a siguranței pe drumurile din România.
Proiectul conține și câteva excepții. Conducerea mașinilor de mare putere ar putea fi permisă dacă în autoturism se află un pasager cu experiență de cel puțin 10 ani la volan sau dacă șoferul este obligat prin contractul de muncă să utilizeze astfel de vehicule în interes profesional.
Dacă inițiativa va fi adoptată, cei care nu respectă noile reguli riscă amenzi de până la 4.000 de lei și suspendarea permisului pentru o perioadă de minimum trei luni.

