La data de 17 octombrie a.c, în jurul orei 20:30, pe DJ 252F, în comuna Ungureni, un bărbat de 53 de ani, în timp ce conducea un autoturism, a intrat în coliziune cu un autovehicul condus pe sensul opus de mers de către un bărbat de 56 de ani, acesta din urmă fiind rănit.
Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 1,47 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului de 53 de ani, ulterior fiind condus la spital pentru recoltarea mostrelor biologice de sânge.
Celălalt conducător auto nu se afla sub influența alcoolului.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice.
Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe: Google News, Facebook, Twitter X, Instagram, TikTok



