Si-a modificat masina pentru a transporta tigari de contrabanda

0

70 000 DE ȚIGARETE DE CONTRABANDĂ, CONFISCATE DE POLIȚIȘTII DIN BACĂU

 Un sucevean, care și-a modificat autoturismul pentru a transporta țigarete de contrabandă, a fost depistat de polițiștii din Bacău. Autoturismul și cele 70000 de țigarete transportate au fost indisponibilizate .

La data de 7 aprilie a.c., în jurul orei 09.30, polițiștii rutieri au depistat în trafic, pe D.N. 2, în localitatea Nicolae Bălcescu, un tânăr de 26 de ani, din județul Suceava, care deținea în autoturism, în spații disimulate, țigarete nemarcate corespunzator.

Cercetările au fost preluate de polițiștii de investigarea criminalității economice, care au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere în afara antrepozitului fiscal de produse accizabile nemarcate sau marcate necorespunzator peste limita a 10.000 tigarete.

În autoturismul în cauză, în spații create în elementele de caroserie, au identificate 70 000 de țigarete nemarcate sau cu timbre de Ucraina.

Tănărul în cauză a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, care a dispus față de acesta instituirea măsurii preventive a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Cele 3 500 de pachete de țigări și autoturismul modificat în vederea săvârșirii infracțiunii au fost ridicate și lăsate în custodia Biroului Vamal Bacău, în vederea instituirii măsurii sechestrului asigurător.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.