Si-a lasat prietena de 17 ani la volan si s-au ales amandoi cu dosare penale

0

La data de 7 ianuarie curent, o echipă de patrulare din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Răcăciuni a descoperit în comuna Sascut un vehicul care circula în mod sinuos pe drumul județean 119 A. S-a procedat la oprirea autoturismului, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat că la volan se afla o tânără de 17 ani din comuna Sascut, având în calitate de pasager un tânăr de 20 de ani din localitate, proprietarul vehiculului identificat.

În urma investigațiilor polițiștilor, s-a constatat că tânăra nu poseda permis de conducere. Forțele de ordine continuă ancheta în cadrul unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și încredințarea unui vehicul pentru conducere unei persoane fără permis de conducere.

Încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere spre a fi condus, unei persoane, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.” transmite IPJ Bacau


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.