Senatorul PNl de Bacau, Daniel Fenechiu, a spus duminica seara, intr-o emisiune la Antena 3 ca il vede pe europarlamentarul Rares Bogdan viitor premier. Fenechiu a precizat ca Rares Bogdan nu ar fi la „prima desemnare” si reprezinta o „posibilitate pentru PNL”:
„Nimeni nu poate să conteste plusul de imagine pe care l-a adus Rareș Bogdan Partidului Național Liberal. Nimeni nu poate să conteste capacitatea extraordinară de compromis a lui Rareș Bogdan. Este un om care ascultă de specialiști, care, spre deosebire de mulți oameni politici, nu le știe pe toate.
Niciodată nu l-am văzut pe Rareș Bogdan în discuțiile de specialitate venind să ne explice nouă cât de multe știe el pe o zonă. Din punctul ăsta de vedere, cred că Rareș este o posibilitate. Zilele astea se va concretiza. Eu cred că o să-l vedeți pe Rareș prim-ministru al României și cred că va fi și un prim-ministru bun. Nu merg pe varianta că va fi atât de repede, chiar la această desemnare”, a declarat Fenechiu la Antena 3.
Preşedintele Klaus Iohannis are, luni, la Palatul Cotroceni, consultări cu reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlament în vederea desemnării candidatului pentru funcţia de prim-ministru.