Senator Ionel Floroiu: România se îndreaptă într-o direcție greșită. 8 din 10 români cred asta iar continuarea actualei guvernări, în actuala formulă, ar fi iresponsabilă

0
ionel floroiu
Senator PSD Ionel Floroiu

Senatorul PSD de Bacău, Ionel Floroiu, anunță o posibilă schimbare majoră în actuala coaliție de guvernare, susținând că partidul va lua o decizie decisivă pe 20 aprilie privind continuarea sau ieșirea de la guvernare. Declarația a fost făcută în contextul tensiunilor tot mai accentuate din interiorul coaliției și al nemulțumirilor exprimate de electorat față de direcția economică a țării:

„Pe 20 aprilie, PSD hotărăște dacă iese din șpagatul actualei guvernări! Am ales anul trecut, când am intrat la guvernare, partea responsabilă a guvernării, aceea de a menține un echilibru, astfel încât nivelul de trai al românilor să nu aibă de suferit foarte mult în această perioadă de criză economică. Din păcate nu am reușit să ne impunem ideile noastre de stânga. Așa nu se mai poate, ne spune electoratul, sătul de deciziile lui Ilie Bolojan și ale useriștilor.

România se îndreaptă într-o direcție greșită. 8 din 10 români cred asta iar continuarea actualei guvernări, în actuala formulă, ar fi iresponsabilă. Politicile promovate de Ilie Bolojan au împins economia în criză, iar propunerile PSD pentru protejarea oamenilor cu veniturilor mici, creșterea salariului minim și plafonarea prețurilor la combustibili au fost ignorate constant, timp de mai multe luni de zile.

În interiorul PSD se discută trei opțiuni: continuarea actualului drum, schimbarea modului de guvernare sau ieșirea din coaliție. Dar toate organizațiile consultate până acum cer însă clar o schimbare radicală: un guvern fără Bolojan și USR! PSD a intrat la guvernare cu bună credință pentru stabilitate, dar a fost tratat cu aroganță.

Astăzi, liderii PSD din Regiunea Nord-Est, în cadrul întâlnirii avute cu conducerea partidului, au confirmat ruptura actualei coaliții care se va produce, printr-o decizie, care va fi luată pe 20 aprilie, la nivel național. PSD nu mai poate guverna alături de cei care, din incompetență și lipsă de viziune, au adus România într-o criză economică fără precedent.” a transmis senatorul PSD de Bacau, Ionel Floroiu

Lasa un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.