Seful CJ spune ca in judetul Bacau sunt 300 de kilometri de drumuri impracticabile

1

Dragos Benea, presedintele Consiliului Judetean (CJ) Bacau, a declarat marti, in cadrul unei reuniuni cu primarii comunelor din judet, ca in Bacau exista 300 de kilometri de drumuri judetene impracticabile. Presedintele CJ a promis ca in maxim 2 ani drumurile vor fi complet reabilitate, afirmand ca pentru rezolvarea problemei intrevede doua solutii.

„Avem doua mari surse. Viitorul Program Operational Regional, pe care ne dorim sa prindem 3-4 drumuri judetene, precum si programul derulat de Ministerul Dezvoltarii, unde vrem sa prindem tot 3-4 drumuri judetene. Sper ca prin aceste proiecte vom putea sa inchidem aceste rani mai vechi ale judetului la capitolul drumuri”, a declarat Benea.

Consfatuirea cu primarii din judetul Bacau a fost organizata de Prefectura, la Centrul de Afaceri, la ea participand – pe langa conducerea Institutiei Prefectului – si primarul municipiului de resedinta, Romeo Stavarache, precum si directorii celor mai importante institutii deconcentrate. Edilii comunelor s-au plans de lipsa banilor, primarul comunei Orbeni, social-democratul Viorel Fantu, declarand ca abia reuseste sa plateasca lefurile functionarilor.

16 comune din judet, socotite de Benea drept cele mai active in relatia cu CJ, vor semna joi contractele de finantare pe Programul National de Dezvoltare Locala, acestea urmand sa primeasca bani de la Guvern pe diverse sectoare, de la drumuri si alimentare cu apa, pana la constructii (camine culturale etc).  Temeiul legal al asigurarii fondurilor este Ordonanta de Urgenta nr. 28/2013.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

1 comentariu

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.