Secretar de stat in MT: „Spre finalul anului am putea vedea primele utilaje care execută primii kilometri din autostrada de la Ploieşti către Moldova”

0


Adrian Covasnianu, secretar de stat in Ministerul Transporturilor, a declarat duminica la o conferinta USR-PLUS in Iasi, ca in acest an se va lansa licitatia pentru executia tronsonului autostrazii Ploiesti – Buzau, fiind posibil ca pana finalul anului sa fie inceputa lucrarea propriu-zisa:

„Referitor la A7, pentru tronsoanele Ploieşti-Buzău, Buzău-Focşani, Focşani-Bacău şi Bacău-Paşcani, avem săptămânal întâlniri în care verificăm stadiul, iar dacă avem probleme sau sincope stabilim ulterior un calendar şi îl reactualizăm. Anul acesta vom lansa licitaţia de execuţie pentru Ploieşti-Buzău. Spre finalul anului am putea vedea primele utilaje care execută primii kilometri din autostrada de la Ploieşti către Moldova. Spre 2024-2025 sunt şanse bune să avem autostrada gata până la Paşcani”, a spus Adrian Covăsnianu.

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor a precizat că în ceea ce priveşte tronsoanele Paşcani-Suceava şi Suceava-Siret avem „un mic decalaj, dar şi aici se fac progrese”.

Apreciez că la nivel local comunitatea devine din ce în ce mai vocală şi mai interesată de proiectele Moldovei, indiferent de coloratură. E un lucru bun şi normal. E un moment T zero pe care îl apreciem şi consider că autostrada A7 se va face, e o chestiune doar de timp”, a afirmat Adroian Covăsnianu.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.