Se schimbă vremea! Val de aer polar și ploi în următoarea perioadă

0

Începând de duminică, vremea va suferi o schimbare semnificativă, aducând ploi abundente și un val de aer polar. După ce am avut parte de temperaturi ridicate, mai degrabă specifice verii, în mijlocul toamnei, Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), a anunțat la Antena 3 CNN ce fenomene meteo ne așteaptă în perioada următoare.

„Ne așteptăm ca, mai ales începând de duminică, vremea să se răcească semnificativ în aproape toată țara. Dacă până sâmbătă vorbim de temperaturi mai ridicate pentru o ultimă decadă a unei luni septembrie în țara noastră, de duminică, nu vom mai înregistra valori decât până la 22 grade Celsius, cel mult”, a explicat specialista. 

Răcirea va fi una semnificativă, fiind așteptate valori cu mai puțin de 10-15 grade Celsius față de ce vom înregistra în aceste zile.

„Iată o diferență la nivel național de la 34 de grade Celsius (n.r: valori care se vor înregistra vineri) până la cel mult 22 în partea de sud-sud-est a țării. În regiunile intracarpatice vor fi valori mai coborâte, de până la 15… 16 grade Celsius”, a precizat șefa ANM. 

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.