Se putea sau nu preveni explozia de pe strada Stadionului? Ce spun ISUJ si Delgaz Grid (FOTO)

0

Vineri, 15 decembrie, la ora 10:57 un locatar de la blocul 15, de pe strada Stadionului a sunat la 112, anuntand o explozie intr-un apartament aflat la etajul 1, in Municipiul Bacau. De urgenta, la fata locului s-au deplasat mai multe autospeciale ISUJ : „Pentru gestionarea operativă a situației de urgență, la locul indicat s-au deplasat trei autospeciale de stingere, o descarcerare și o autospecială de primă intervenție și comandă. De asemenea, la locul evenimentului se deplasează și grupa operativă a inspectoratului.” anunta ISUJ – vineri dimineata

In urma exploziei, doua persoane au fost ranite – un barbat care locuia in apartamentul unde a avut loc explozia si un altul, care a venit in vizita la acesta. Cei doi barbati prezentau arsuri pe suprafata corpului si au fost transportati la spital. O alta persoana a suferit un atac de panica.

23 de locuințe au fost afectate de explozia de la blocul P+4 de pe str. Stadionului. Cele două victime ale deflagrației prezintă arsuri de gradul I şi II, pe față şi membre, însumând 9% din suprafața corpului. A fost întreruptă alimentarea cu energie electrică şi gaz, pe respectiva scară, ca măsură suplimentară de siguranță. În acelaşi timp, va fi realizată – de îndată – revizia instalațiilor de gaz care funcționează în apartamentele de pe scară. Din primele cercetări la fața locului, rezultă că la originea deflagrației a fost o acumulare de gaze într-o locuință de la etajul 1. În această după-amiază, am convocat de urgență Grupul Suport „Prăbuşiri de Construcții, Instalații sau Amenajări” din cadrul CJSU Bacău pentru a evalua în amănunt situația şi a dispune măsurile necesare.” a transmis prefectul Lucian Bogdanel

Cu 37 de minute inainte de explozie, un locatar a anuntat la 112 ca in scara e un miros puternic de gaz

Barbatul care a anuntat explozia, a sunat cu 37 de minute inainte la 112, pentru a semnala mirosul puternic de gaz de pe scara blocului. Operatorul de la 112 l-a transferat la ISUJ – care a precizat ca a anuntat operatorul DELGAZ Grid si va interveni la fata locului:

La ora 10:22, prin apel pe Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență 112, dispeceratul ISUJ Bacău este anunțat despre faptul că, pe casa scării se simte miros de gaz. De urgență, operatorul din dispeceratul ISU-SAJ a luat legătura cu furnizorul de gaz și energie electrică, pentru a se deplasa în teren, în vederea constatării veridicității informațiilor.” se arata in informarea oficiala ISUJ Bacau

Echipa DELGAZ nu a ajuns in 37 de minute, astfel ca la 10:57 s-a produs explozia in apartamentul de la etajul 1.

Potrivit informatiilor noastre, proprietarul apartamentului nu avea centrala termica, incalziarea fiind prin Thermoenergy. Cel mai probabil, din cauza aragazului uitat deschis, gazul s-a acumulat in incapere, fapt ce a dus la explozia provocata ulterior.

Ce spune ISUJ – Cine trebuie sa intervina in astfel de cazuri

In astfel de cazuri, operatorul de energie si gaz trebuie sa intervina la fata locului pentru a opri utilitatile. ISUJ nu are atributii in acest sens si intervine doar in „situatii de urgenta”, adica dupa explozie:

La ora 10:22, prin apel pe Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență 112, dispeceratul ISUJ Bacău este anunțat despre faptul că, pe casa scării se simte miros de gaz. De urgență, operatorul din dispeceratul ISU-SAJ a luat legătura cu furnizorul de gaz și energie electrică, pentru a se deplasa în teren, în vederea constatării veridicității informațiilor. Ulterior, în dispeceratul ISU-SAJ, au fost primite trei apeluri, în intervalul 10:57-11:00, care anunțau producerea unei explozii la adresa indicată în apelul inițial.

De menționat este faptul că, la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău s-au luat toate măsurile necesare pentru gestionarea operativă a situației de urgență, astfel încât pagubele și pierderile de vieți omenești să fie minime. Pe această cale, solicităm responsabilitate din partea cetățenilor, să manifeste un comportament preventiv, să respecte recomandările autorităților și ale furnizorului de gaz și energie electrică, pentru a evita pe viitor producerea unor evenimente similare.” mai transmite ISUJ

DELGAZ : „Timpul de intervenție nu este standardizat, însă echipele trebuie să ajungă la locul semnalat în cel mai scurt timp posibil”

Intr-o informare oficiala transmisa de DELGZ Grid pentru Bacau.net, compania de gaz ne-a precizat ca nu au un timp standard de raspuns in astfel de cazuri. Cu alte cuvinte, ei pot ajunge in 5 minute, o ora, doua sau mai multe – in functie de locul in care se afla echipa si de alte interventii din teren:

Dispeceratul companiei Delgaz Grid a fost informat de către personalul ISU Bacău în dimineața zilei de vineri, 15 decembrie a.c., în legătură cu prezența unui miros de gaz și ulterior de producerea unei explozii la un imobilul nr. 15, situat pe strada Stadionului din municipiu. O echipă a companiei s-a deplasat de urgență la fața locului și a luat primele măsuri de siguranță, sistând alimentarea cu gaze naturale a imobilului.

În conformitate cu reglementările în vigoare timpul de intervenție nu este standardizat, însă echipele trebuie să ajungă la locul semnalat în cel mai scurt timp posibil de la primirea apelului. Potrivit primelor informații cauza cea mai probabilă a exploziei este o acumulare de gaze naturale în interiorul imobilului. Cercetările pentru determinarea circumstanţelor şi cauzelor acumulării de gaze naturale sunt în desfășurare, iar la finalizarea acestora vom putea prezenta rezultatele.” a transmis DELGAZ GRID pentru Bacau.net , intr-o informare oficiala

Martorii ne-au precizat ca echipa DELGAZ a ajuns la fata locului dupa ora 11, adica la aproximativ o ora de la apelul care anunta miros de gaz pe scara blocului. In urma exploziei, usile si geamurile de la parter, etajele 1 si 2 au fost distruse. Alimentarea cu energie electrica a fost pornita insa nu si cea cu gaz.

In concluzie, doar norocul a facut ca aceasta explozie sa nu produca mai multe victime sau pierderi de vieti omenesti. Cetatenii, desi au anuntat din timp autoritatile, au asteptat 40 de minute sa se produca explozia fara ca cineva sa intervina. Pentru astfel de situatii trebuie sa existe reglementari clare, sa se intervina intr-un timp mult mai scurt. Intreruperea gazului sau a energiei electrice ar trebuie sa se faca in cateva minute, fara ca cineva sa fie nevoit sa strabata tot Bacaul pentru a ajunge fizic la fata locului.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.