Primarul municipiului Bacău, Romeo Stavarache, va inaugura duminică, 20 mai 2012, ora 15.30, în prezenţa ministrului dezvoltării regionale şi turismului, Eduard Hellvig, Pasajul rutier subteran ”str. Oituz – str. G.ral Ștefan Gușe”, realizat din fonduri ale Uniunii Europene, ale Guvernului României și cofinanțare din bugetul local.
Pasajul rutier subteran ”str. Oituz – str. G-ral Ștefan Gușe” leagă centrul municipiului Bacău de ieșirea spre Brașov și are o lungime de 300 de metri, din care 86,70 m reprezintă pasajul rutier subteran propriu-zis. Lucrarea este o premieră românească, atât prin tehnologia utilizată, cât și prin faptul că au fost subtraversate 14 linii de cale ferată, fără ca circulația feroviară să fie întreruptă. Tunelul prin care se va circula a fost realizat din 2.000 de metri cubi de beton. În fața sa a fost atașat un cuțit, care a scobit în pământ, iar tunelul a înaintat prin împingere hidraulică. Potrivit specialiștilor, este cel mai lung pasaj subteran realizat în Europa cu această tehnologie. O lucrare similară a fost dată în folosință în Italia, dar lungimea este de numai 40 de metri.
”Inaugurarea pasajului este un moment de mare satisfacție. A fost un proiect ambițios, căruia nu mulți i-au dat șanse de reușită, dar de care era mare nevoie. Orașul Bacău s-a dezvoltat nefiresc, doar de la Nord la Sud, și am tot gândit posibilitatea să determinăm și o dezvoltare de la Est la Vest. Realizarea acestui pasaj, care scurtează cu peste doi kilometri distanţa dintre centrul orașului și ieșirea spre partea de Vest reprezintă o soluție viabilă și am reușit să convingem de acest lucru și organismele europene de unde am obținut finanțare. În cadrul aceleiași strategii de dezvoltare am realizat și Centrul de Afaceri și Expoziții și am demarat lucrările la o Sală Polivalentă, cu o capacitate de până la 8.000 de locuri, dupa care urmează un stadion cu o capacitate de 25.000 de locuri ”, a declarat Romeo Stavarache, primarul municipiului Bacău.
Lucrările la pasajul subteran au fost realizate de consorțiul de firme SC Procom SRL Ceprano, Italia, SC Cosbau SPA Nalles Italia, SC PA&CO Internațional SRL Oituz, SC Compania Construcții Feroviare SA Câmpulung Moldovenesc, SC Proiect CF SRL București. Proiectul a fost finanțat prin Programul Operaţional Regional, Axa Prioritară 2 – Îmbunătăţirea infrastructurii de transport regionale şi locale, Domeniul major de intervenţie 2.1 – Reabilitarea şi modernizarea reţelei de drumuri judeţene, străzi urbane – inclusiv construcţia/reabilitarea şoselelor de centură și a avut o valoare totală de 30.765.172,65 lei.
Principalele avantaje ale pasajului rutier subteran sunt: scurtează distanța dintre centrul orașului si cartierele CFR și Tache, fluidizează traficul în oraș, reduce timpul petrecut în trafic, dar și consumul de carburant, diminuîndu-se în acest fel poluarea. Prin pasajul rutier accesul către ieșirile spre Onești, Târgu ocna, Slănic Moldova, Sfântu Gheorghe și Brașov devine mult mai rapid.
Sursa : Comunicat Primaria Bacau
URMATOAREA CARE VA FII?SALA POLIVALENTA?PESTE ALTI 8 ANI SAU PINA LA URMATOARELE ALEGERI? RUSINE DOMNULE…ASAZIS PRIMAR.RUSINE SA ITI FIE.PACAT DE CE AU FACUT ALTI PRIMARI INAINTEA TA.AR TREBUI SA IEI EXEMPLU DE LA ALTII CUM AR FI SECHELARIU.ITI ADUC AMINTE O EXPRESIE DE-A LUI CRIN ANTONESCU:TREBUIE SA PLECI TU SI TOATA CLICA.
Daca aveati cat de cat caracter puteati arata ca sunteti om si faceati inaugurarea inainte de campanie,acum 1 an cand era vremea ei.Ati lasat pasajul asa si bacauanii s-au uitat la el timp de 1 an doar pentru a fura voturile?Ce fel de om ar face asta?Sunteti politician,va inteleg dar trebuie sa va ganditi ca primiti si rasplata pentru ceea ce faceti.Citesc in ziarul de bacau ca dati vina pe dna pe sechelariu pe scripat..ca din cauza lor a trebuit eventual sa facei inaugurarea in campanie nu? ca v-au pus bete in roate?as da si acolo un comentariu dar mi-e ca pierd timpul degeaba si nu-l aproba oamenii d-voastra.E timpul pentru o schimbare in Bacau!Vrem un primar pt bacauani!
Din cate am inteles, asfaltarea era blocata in instanta de catre casuneanu sau umbrarescu(nu mai stiu care) fiindca a pierdut licitatia.
Pare plauzibil. De asta se intarzie unele proiecte in Ro. Pierzi licitatia? No problem. Dau in judecata statul/primaria pentru nerespectarea licitatiei si astfel, se intarzie cateva luni bune proiectul.
Sper sa nu va pacaleasca Spavarache cu aceasta inaugurare sa va ia voturile.Domnule primar credeti ca stergeti cu buretele 8 ani cu o inaugurare pe timp de campanie?
daca are doar 2 benzi este facut degeaba,cat tot aglomerat o sa fie.
Toate apar acum de campanie..flori,centru,stalpi,banci,pasaje inaugurate..8 ani nu am vazut nimic!
Rusine domnule primar,pentru ca va folositi de bani publici pentru a va face campanie electorala.Pasajul trebuie inaugurat cu mult timp inainte dar ati asteptat sa furati voturile bacaunilor prin aceasta inaugurare in vreme de campanie.Se vede cat tineti cu bacauanii si cat sunteti de egoist si va ganditi la ciolan si voturi!