Școala de vară a viitorului inginer la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău

0

În perioada 26-30 iunie 2023, Facultatea de Inginerie a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, a fost gazda primei ediții a „Școalii de vară a viitorului inginer”. În cadrul școlii de vară au fost prezenți elevi de la colegii și licee din Bacău, Onești și Comănești, din clasele a IX-a, a X-a și a XI-a, care și-au dorit să experimenteze ce înseamnă viața de student în campusul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău.

Timp de 5 zile, elevii au participat la 11 ateliere și au fost introduși de profesori dedicați în magia ingineriei. Mulți dintre ei au aflat despre domenii noi care, după absolvirea acestei școli, li se par drumuri de urmat în viitorul profesional. Zi după zi au descoperit ce înseamnă  calitatea în inginerie, utilizarea imprimantelor 3D, tainele rețelelor de calculatoare și internetul lucrurilor. Elevii au înțeles importanța utilizării surselor regenerabile de energie și ce înseamnă eficiența energetică, au văzut legătura dintre chimie, alimentație și arta culinară, au făcut o incursiune în tainele biochimiei, au aflat cum poate fi monitorizat mediul cu ajutorul unor tehnologii neconvenționale, care sunt parametrii unui „aer curat ”, au văzut cum se creează conținut pentru ochelarii VR cu ajutorul unor dispozitive dedicate și au făcut o incursiune în lumea afacerilor prin intermediul metodelor specifice antreprenorialului. Pe lângă aceste ateliere strict tehnice, elevii au participat și la un atelier de consiliere în vederea alegerii unei viitoare cariere, realizat împreună cu specialiștii de la Departamentul de consiliere profesională a Universității,  precum și la ateliere distractive și de cunoaștere, organizate împreună cu Liga Studențească. Alături de elevi s-au aflat profesorii de la colegiile și liceele participante la activitate.

„Școala de vară se înscrie în categoria activităților extracuriculare pe care Facultatea de Inginerie le desfășoară. Ne-am bucurat să avem în mijlocul nostru tineri talentați și curioși care au putut să experimenteze, pe parcursul unei săptămâni, diferite teme din domeniul științelor inginerești, domenii pentru care Facultatea de Inginerie formează specialiști. Avem convingerea că le-am trezit interesul și că unii dintre ei vor fi viitorii studenți ai Facultății noastre”, a declarat conf. dr. ing. Mirela Panainte – Lehăduș, decan Facultatea de Inginerie.

La festivitatea de încheiere a Școlii de vară a viitorului inginer, elevi ai Colegiului Național „Vasile Alecsandri”, Colegiului Național „Gheorghe Vrânceanu”, Colegiului Național „Ferdinand”, Colegiului Național Pedagogic „Ștefan cel Mare”, Colegiului „Mihai Eminescu”, Colegiului „Nicolae Vasilescu Karpen”, Liceului tehnologic „Anghel Saligny” din Bacău, Colegiului tehnologic „Dimitrie Ghika” din Comănești și Colegiului tehnic „Gheorghe Asachi” din Onești și-au exprimat bucuria de a fi participat la prima ediția a acestei școli și au subliniat că și-au făcut prieteni noi și au descoperit lucruri interesante.

„Ne bucură entuziasmul și interesul elevilor pentru Facultatea de Inginerie și așa cum ne-au sugerat ne vom strădui să venim la ediția viitoare cu propuneri la fel de interesante, precum și cu o perioadă mai mare de timp alocată școlii de vară”, Roxana Grigore, prodecan activități didactice, Facultatea de Inginerie.

Printre testimonialele elevilor participanți la Școala de vară a viitorului inginer amintim:

            „Mie mi-a plăcut această școală de vară, chiar dacă a fost scurtă, mi-am făcut prieteni, m-am distrat, mi-au plăcut foarte mult diferitele laboratoare și tot ceea ce mi s-a arătat”, Anastasia Mitrofan, elevă în clasa a IX-a la Colegiul Național Pedagogic „Ștefan cel Mare” din Bacău.

„Mi-a făcut foarte mare plăcere să fac parte din acest proiect, am descoperit foarte multe lucruri noi, mi-am făcut prieteni noi”, Oana-Elena Calu, clasa a X-a la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” din Onești.

„Școala de vară a fost frumoasă, profesori foarte interesanți, cu profile la fel de interesante, ne-am și distrat, a fost foarte bine”, Alexandru Eduard Manoliu, clasa a X a la Colegiul Național „Ferdinand”, Bacău.

„A fost o experiență foarte frumoasă, am învățat lucruri noi și m-a ajutat să mă hotărăsc spre ce domeniu mă voi orienta în viitor”, Robert Nicodim, clasa a XI-a la  Colegiul Tehnic „Dimitrie Ghika” din Comănești.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.