Vicepremierul Tánczos Barna a anunțat marți seară, într-o intervenție la Antena 3 CNN, că Guvernul lucrează la un nou sistem de impozitare pentru locuințe și autovehicule, menit să corecteze inechitățile actuale.
Impozitarea locuințelor – în funcție de valoarea de piață
Potrivit oficialului, impozitarea imobilelor ar urma să se bazeze pe valoarea de piață și nu pe suprafață, așa cum se întâmplă în prezent.
„Nu e normal să impozităm pe suprafață când valoarea e de la simplu la de zece ori mai mare. 100 m² la Borsec, care este oraș, nu se compară cu 100 m² la București. Trebuie să avem această valoare de piață și imobilele să fie impozitate în funcție de ea”, a declarat Tánczos Barna.
Schimbări și în impozitarea autovehiculelor
Guvernul vizează și o reformă în sistemul de impozitare a mașinilor, în special prin eliminarea excepțiilor și scutirilor nejustificate.
„Am ajuns în situația în care persoane cu handicap de vedere, care sunt scutite de impozit, au pe numele lor cele mai scumpe și poluante mașini. În realitate, aceste vehicule sunt folosite de rude, prieteni sau cunoștințe. Aceste anomalii trebuie eliminate”, a adăugat vicepremierul.
Autoritățile analizează în prezent mai multe variante de reformă fiscală, cu scopul de a aduce echitate și eficiență în sistemul de impozitare.


De ce oamenii care au o casa,au platit toat aviata rate,au mostenit-o,trebuie sa achite taxe mai mari pt un defitic facut de altii prin jaf public ?