Salariaţii vor sta acasă pe 2 mai. Câte libere legale mai sunt până la sfârşitul anului?

0

Codul muncii stabileşte, în momentul de faţă, 12 libere legale, printre care se numără prima şi a doua zi de Paşte şi Ziua Muncii.

Deoarece în 2016 prima zi de Paşte şi Ziua Muncii se suprapun, salariaţii cu program obişnuit (de luni până vineri) se vor putea bucura de timp liber doar în a doua zi de Paşte, adică pe 2 mai, scrie avocatnet.ro.

Până acum, angajaţii au primit liber în acest an doar pe 1 ianuarie, din moment ce a doua zi din 2016 a picat într-o sâmbătă.

Astfel, excluzând 1 şi 2 ianuarie, prima şi a doua zi de Paşte şi Ziua Muncii, rezultă că până la finele lui 2016 mai sunt şapte libere legale. Totuşi, doar cinci dintre ele pică în timpul săptămânii, după cum urmează:

  • prima şi a doua zi de Rusalii – 19 şi 20 iunie (duminică şi luni);
  • Adormirea Maicii Domnului – 15 august (luni);
  • Sfântul Andrei – 30 noiembrie (miercuri);
  • Ziua Naţională a României – 1 decembrie (joi);
  • prima şi a doua zi de Crăciun – 25 şi 26 decembrie (duminică şi luni).

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.