Salariații de la RAFO au reluat protestele, reclamând neplata salariilor restante

0

Aproximativ 250 din cei 395 de salariați care mai lucrează pe platforma RAFO au protestat marți între orele 8.00 – 12.00, în fața sediului administrativ al firmei din Onești. Liderul de sindicat Ion Marian a declarat că în perioada ianuarie — martie a anului în curs nu au fost achitate o bună parte din salarii. Protestul angajaților RAFO vine într-un context delicat, marcat de lipsa perspectivelor de reîncepere a activității rafinăriei. La sfârșitul lui 2015 și începutul lui 2016, ANAF a instituit sechestru asigurator pe mai bine de 8000 de bunuri aflate în evidențele RAFO. Patronatul rafinăriei a elaborat un plan de concediere colectivă, la care pare să fi renunțat pe moment. Litigiul cu Fiscul are termen pe 6 aprilie, la Judecătoria Onești. Protestele lucrătorilor RAFO vor continua până când patronii rafinăriei vor plăti drepturile salariale restante. 

Potrivit liderului de sindicat Ion Marian, citat de Agerpres, cei 395 de salariați care mai lucrează în prezent la RAFO asigură „funcționarea instalațiilor vitale care ar putea permite în cel mai scurt timp reluarea activității de producție, a celor care asigură protecția mediului, dar și conservarea celorlalte capacități de fabricație în cazul revenirii la funcționarea rafinăriei”.

Acesta a afirmat că nici o persoană din conducerea firmei nu a discutat cu salariații. Ei au spus că vor reveni miercuri dimineața, subliniind că vor bloca accesul în rafinărie. Marian a adăugat că protestele la adresa atitudinii proprietarilor firmei față de neplata salariilor, dar și față situația în care a ajuns RAFO, vor continua, zilnic, până când aceste drepturi vor fi achitate pe cale amiabilă sau prin hotărâre judecătorească.

rafo - onestiul.roLa finele lui 2015 și începutul acestui an, ANAF a pus sechestru pe mai bine de 8000 de bunuri aflate în patrimoniul RAFO, punând în aplicare sentința judecătorească prin care oamenii de afaceri Ovidiu Tender și Marian Iancu au fost condamnați la ani grei de închisoare de către Curtea de Apel București.

Tender SA, compania lui Ovidiu Tender, controlează Prospecțiuni SA, societate ce deține 2,73 la sută din acțiunile RAFO. Acesta pare să fi fost „levierul” prin intermediul căruia Fiscul a acționat în direcția sechestrării, în totalitate, a bunurilor mobile și imobile aflate în proprietatea rafinăriei oneștene.

La începutul lui martie, Miroslav Dermendjev, administratorul RAFO, înainta către Inspectoratul Teritorial de Muncă Bacău un plan de concediere colectivă, aprobat în ședința Consiliului de Administrație din 26 februarie. Numărul de salariați vizați de planul de concediere era de 300, ultimii rămași pe platforma RAFO.

rafo 2 - onestiul.roÎn cele din urmă, patronii ruși au renunțat la ideea concedierii colective. Ei au notificat ITM, la mijlocul lui martie, că au abandonat planul de concediere, dar că sechestrul pe activele RAFO zădărnicește orice plan de acțiune pentru repunerea în funcțiune a rafinăriei. Într-o scrisoare remisă sindicatului Rafinorul de patronul RAFO, oligarhul  Iakov Goldovskiy, se menționa că rafinăria ar putea intra în faliment.

RAFO nu mai funcționează din 2008, an în care cea mai mare parte din angajați a fost trimisă acasă. În rafinărie a rămas doar personalul ce asigură mentenanța principalelor facilități ale companiei. În ultimii doi ani, patronatul rus a promovat o politică de valorificare materială a bunurilor aflate în patrimoniul RAFO. Astfel, societatea a vândut flota de vagoane și locomotive, terenurile și benzinăriile pe care le avea, iar în toamna lui 2013 (noiembrie), RAFO a vândut rezerva de 42.000 de tone de țiței deținută la Conpet și necesară în cazul în care societatea ar fi decis să-și reia activitatea de rafinare.

Valorificările au adus în conturile patronatului rus o sumă de aproximativ 40 milioane euro, conform estimărilor presei centrale suma fiind suficientă – în teorie – pentru reluarea activității la RAFO. Lucru care nu s-a întâmplat.

*Sursă foto protest RAFO: Onestiul.ro

 


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.