S-au urcat bauti la volan si au provocat accidente

0

Poliţiştii rutieri au cercetat la data de 05.01.2014, în jurul orei 21.30, împrejurările în care s-a produs un accidentat de circulaţie, în urma căruia au rezultat doar pagube materiale.

Poliţiştii au constatat că P. Constantin, din Moineşti, în timp ce conducea un autoturism în comuna Măgireşti, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a intrat în coliziune cu un stâlp de susţinere a reţelei electrice.

Defecţiuniile produse în urma evenimentului au fost remediate de către lucrătorii E-ON Electrica Bacău.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală şi de distrugere din culpă.

La data de 05.01.2014, în jurul orei 22.30, poliţiştii au cercetat împrejurările în care s-a produs un accidentat de circulaţie, în urma căruia au rezultat doar pagube materiale.

Poliţiştii au constatat că M. Paul, de 31 de ani, din comuna Asău, în timp ce conducea un autoturism pe DC 146, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a intrat în coliziune cu gardul unui imobil din localitatea Păltiniş.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală şi de distrugere din culpă.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.