S-au stabilit calendarele examenelor naționale 2023. Cand vor avea loc examenele la Evaluarea Nationala si Bacalaureat

0


Ordinele ministrului Educației privind organizarea și desfășurarea examenelor naționale 2023, respectiv Evaluarea Națională și Bacalaureatul, au fost publicate în Monitorul Oficial. Astfel, prin OME 5241/2022, Calendarul de desfășurare a Evaluării Naționale 2023 pentru absolvenții clasei a VIII-a, în anul școlar 2022-2023, este următorul:

6-9 iunie 2023: Înscrierea la Evaluarea Națională

• 9 iunie 2023: Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a

• 19 iunie 2023: Limba și literatura română – probă scrisă

• 21 iunie 2023: Matematică – probă scrisă

• 22 iunie 2023: Limba și literatura maternă – probă scrisă

• 28 iunie 2023 (până la ora 14.00): Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor

• 28 iunie 2023 (între orele 16.00-19.00) și 29 iunie 2023 (între orele 8.00- 12.00): Depunerea contestațiilor

• 29 iunie – 4 iulie 2023: Soluționarea contestațiilor

• 4 iulie 2023: Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor.

NOTĂ: La solicitarea comisiilor județene de organizare a Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a sau din proprie inițiativă, Comisia Națională de Organizare a Evaluării Naționale poate aproba, în situații excepționale, prelungirea/reducerea perioadelor de evaluare/reevaluare a lucrărilor scrise ori de afișare a rezultatelor.

☑️ Prin OME 5242/2022, Calendarul de desfășurare a Bacalaureatului 2023 este următorul:

În prima sesiune de examene (iunie – iulie 2023), înscrierea candidaţilor are loc în perioada 29 mai – 2 iunie 2023.

Pentru această sesiune de examene, calendarul este:

• 12 – 14 iunie: evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A

• 14 – 15 iunie: evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B

• 14 – 16 iunie: evaluarea competenţelor digitale – proba D

• 19 – 21 iunie: evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională – proba C

• 26 iunie: Limba şi literatura română – proba E.a) – proba scrisă

• 27 iunie: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă

• 28 iunie: Proba la alegere a profilului şi specializării – proba E.d) – proba scrisă

• 29 iunie: Limba şi literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă.

Pe data de 3 iulie vor fi afişate rezultatele la probele scrise până la ora 12.00 şi va avea loc depunerea contestaţiilor. Rezultatele finale, după rezolvarea contestaţiilor (4 – 6 iulie), vor fi afişate pe data de 7 iulie 2023.

☑️ Pentru sesiunea din august, înscrierea candidaţilor (inclusiv a celor care au promovat examenele de corigenţe) are loc în perioada 17 – 24 iulie 2023.

În a doua sesiune de Bacalaureat 2023, calendarul de examene este:

• 7 – 8 august: evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A

• 8 august: evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B

• 9 august: evaluarea competenţelor digitale – proba D

• 10 – 11 august: evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională – proba C

• 16 august: Limba şi literatura română – proba E.a) – proba scrisă

• 17 august: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă

• 18 august: Proba la alegere a profilului şi specializării – proba E.d) – proba scrisă

• 21 august: Limba şi literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă.

Primele rezultate la probele scrise vor fi afişate pe data de 25 august 2023, în aceeaşi zi urmând a fi depuse şi contestaţiile. Între 26 și 28 august vor fi rezolvate contestațiile, pentru ca pe 29 august să fie afişate rezultatele finale.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.