S-a urcat la volan baut si fara permis. Politistii i-au intocmit dosar penal atat lui cat si proprietarului autoturismului

0


La data de 01 iulie a.c., în jurul orei 04.00, polițiști din cadrul Postului de Poliție Oituz, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza comunei Dofteana, au oprit în trafic un autoturism, la volanul căruia se afla un tânăr de 25 de ani, din localitate.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în urma verificărilor polițiștii au constatat că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

            Alături de tânărul în cauză se afla și un bărbat de 31 de ani, proprietarul autoturismului, care i l-a încredințat spre conducere, întrucât acesta avea dreptul de a conduce suspendat.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiuniilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, precum și pentru săvârşirea infracţiunii de încredinţarea unui autovehicul unei persoane care nu deţine permis de conducere.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.