La data de 09 decembrie a.c., în jurul orei 03.00, Poliția Stațiunii Târgu-Ocna a fost sesizată despre faptul că, pe strada Tisești din localitate a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.
Din primele cercetări a rezultat că, un tânăr de 19 ani, din județul Dolj, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Târgu-Ocna – Pârgărești ar fi pierdut controlul direcției de deplasare intrând în coliziune cu un stâlp de pe marginea părții carosabile.
În urma evenimentului rutier a rezultat avarierea autoturismului.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind transportat la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infacțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului sau a altor substanțe.