La data de 03 noiembrie a.c, poliţiştii din Dărmăneşti s-au deplasat pe strada Calea Trotuşului din localitate, unde s-a produs un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.
În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au constatat că un bărbat de 34 de ani, din Moineşti, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 12 A, a pătruns pe contrasens şi a acroşat gardul ueni grădini.
Bărbatul în cauză a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.