S-a urcat baut la volan si a intrat intr-o masina care stationa la o trecere de cale ferata

0

La data de 30 septembrie a.c., în jurul orei 15.30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Bacău au fost sesizați, de un bărbat de 49 de ani, din comuna Mărgineni, despre faptul că, în localitatea Hemeiuș ar fi avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.

Din primele cercetări a rezultat că, un bărbat, de 47 de ani, din comuna Gârleni, în timp ce conducea un autoturism în localitatea Hemeiuș, nu ar fi păstrat o distanță de siguranță față de autoturismul aflat în staționare la o trecere la nivel cu calea ferată, acroșându-l. În urma evenimentului rutier a rezultat avarierea autoturismelor.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru bărbatul de 47 de ani și negativ pentru bărbatul de 49 de ani. Ulterior, cel în cauză a fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

            Polițiștii au întocmit un dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.