S-a modificat legea de protectie a animalelor. Ce pot sa faca politistii in astfel de cazuri

0

La data de 16 octombrie 2020 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, O.U.G. 175/ 2020 pentru completarea unor acte normative cu incindenţă în protecţia animalelor.

Actul normativ în cauză are ca obiect reglementarea ordinului de plasare a animalului în adăpost, ce constituie un instrument administrativ conferit poliţistului în vederea înlăturării unui pericol iminent îndreptat împotriva animalelor.

Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor, republicată, cu completările ulterioare, reglementează situația tuturor animalelor, inclusiv a celor sălbatice, consfințind o serie de drepturi și obligații atât în sarcina deținătorilor acestora, cât și în sarcina autorităților și instituțiilor statului.

Potrivit art.24, indice 1

(1) Polițiștii din cadrul Poliției Române care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, constată că un animal se află într-o situație de pericol emit, de îndată, ordin de plasare a animalului în adăpost pentru o perioadă de 45 de zile.

(2) În sensul alin. (1), prin animal aflat într-o situație de pericol se înțelege animalul aflat în oricare dintre următoarele situații:

a) animal care a fost rănit sau schingiuit;

b) animal care a fost implicat în lupte între animale sau cu animale;

c) animal domestic sau animal sălbatic captiv asupra căruia a fost practicat tirul;

d) animal folosit pentru dresajul altor animale sau pentru a controla agresivitatea altor animale;

e) animal domestic expus forțat la temperaturi foarte ridicate ori foarte scăzute;

f) animal din speciile ecvidee, bovine, ovine și caprine aflat, fără supraveghere, pe căile de circulație publică. 

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.