Retinuti dupa ce au talharit un barbat. Printre agresori se afla si un minor de 12 ani

0

La data de 21 mai a.c., Poliția mun. Onești, a fost sesizată despre faptul că, în zona gării din localitate se afla un bărbat, căzut pe stradă.

          Polițiștii au început imediat cercetările în acest caz, stabilind identitatea persoanei, respectiv, un bărbat de 63 de ani, din comuna Căiuți. Acesta a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

          Activitățile investigative au condus la faptul că, bărbatul se deplasa pe bld. Republicii din mun. Oneşti fiind sub influenta băuturilor alcoolice, când ar fi fost agresat de un localnic de 30 de ani, o tânără, de 19 ani și un minor de 12 ani, ambii din comuna Căiuți. Totodată, aceștia l-ar fi deposedat de portofelul în care avea acte de identitate şi suma de 150 de lei.

        Prejudiciul a fost recuperat de polițiști care au deschis dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată.

        Faţă de bărbatul de 30 de ani şi tânăra de 19 ani s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore fiind introduși în Arestul I.P.J. Bacău.

         La data de 22 mai a.c. cei doi au fost prezentaţi judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Oneşti, care a dispus arestarea preventivă a acestora pentru o perioadă de 30 zile.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.