Reținut de polițiștii din Moinești după ce ar fi sustras bunuri din două imobile

0

        Poliţiştii din cadrul Poliției Municipiului Moinești au efectuat două percheziţii domiciliare în urma cărora au recuperat în totalitate prejudiciul cauzat prin comiterea a două infracțiuni de furt calificat. Bănuitul a ajuns în Arestul I.P.J.Bacău.

       La data de 18 septembrie a.c., sub supravegherea procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Moinești, poliţiştii au pus în executare două mandate de percheziţie domiciliară, pe raza municipiului Moinești.

           Cu ocazia percheziţiilor efectuate, au fost identificate și ridicate mai multe mijloace materiale de probă.

           Din cercetări, poliţiştii au stabilit că, în noaptea de 14/15 septembrie a.c., bărbatul de 31 de ani, din mun. Moinești, ar fi pătruns, fără drept, în anexele a două imobile, de unde ar fi sustras bunuri în valoare de 5.000 de lei.

            Pe baza probatoriului administrat, faţă de cel în cauză, bănuit de săvârşirea infracţiunii de furt calificat, s-a dispus măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore.         Prejudiciul, creat prin comiterea faptelor, a fost recuperat în totalitate.

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.