Razie rutieră pe DN15, în Bacău: peste 120 de amenzi aplicate și 4 permise reținute într-o singură zi

0

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au acționat, la data de 10 mai a.c., în intervalul orar 13:00 – 17:00, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră pe Drumul Național 15, în cadrul unei acțiuni organizate în sistem releu, împreună cu structurile de poliție rutieră din județele tranzitate de această arteră rutieră.

​Pentru desfășurarea activităților, au fost instituite 5 filtre rutiere, fixe și mobile, pe tronsoanele cu risc rutier ridicat, pentru monitorizarea traficului și măsurarea vitezei de deplasare a autovehiculelor. ​În cadrul acțiunii, polițiștii au efectuat aproximativ 100 de testări pentru depistarea consumului de alcool.

​Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 126 de sancțiuni contravenționale, dintre care 54 pentru depășirea regimului legal de viteză.
​Totodată, polițiștii au sancționat 29 de bicicliști și 3 utilizatori de trotinete electrice care au încălcat normele rutiere. ​Ca măsuri complementare, au fost reținute 4 permise de conducere, dintre care 3 pentru depășiri neregulamentare și unul pentru depășirea vitezei legale, fiind retras și un certificat de înmatriculare.

​De asemenea, polițiștii au desfășurat activități preventive și de informare în rândul participanților la trafic, fiind distribuite aproximativ 70 de materiale cu recomandări pentru siguranța rutieră. ​Inspectoratul de Poliție Județean Bacău va continua organizarea unor astfel de activități pentru prevenirea accidentelor și creșterea siguranței pe drumurile publice.

Lasa un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.