La data de 25 iunie a.c., în intervale orare diferite, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, sub coordonarea Serviciului Rutier Bacău și cu sprijinul specialiștilor din cadrul I.S.C.T.R. Bacău, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea oricăror abateri de la normele legale privind siguranța și legalitatea efectuării transportului public de mărfuri și mărfuri periculoase.

În cadrul acțiunii au fost controlate 65 de autovehicule de transport marfă și au fost legitimate aproximativ 100 de persoane.
Pentru neregulile constatate au fost aplicate 40 de sancțiuni contravenționale, dintre care 25 pentru abateri de la regimul rutier prevăzute de O.U.G. 195/2002, 13 pentru nerespectarea timpilor de conducere, a pauzelor și a perioadelor de odihnă, iar restul pentru alte abateri.
De asemenea, au fost reținute 2 certificate de înmatriculare și 2 seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare.
Exemplu:
Un bărbat de 37 de ani a fost depistat în timp ce conducea o autoutilitară pe DN2 – E85, în comuna Nicolae Bălcescu, transportând marfă cu depășirea semnificativă a masei totale maxime autorizate.
În urma verificărilor efectuate de inspectorii I.S.C.T.R., s-a constatat că masa totală transportată depășea cu peste 20% limita admisă.
Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă, iar ca măsură complementară i-au fost reținute certificatul de înmatriculare și plăcuțele cu numerele de înmatriculare.