Razie de amploare în municipiul Bacău și comunele limitrofe: 500 de persoane legitimate, 120 de amenzi aplicate și două persoane reținute pentru tâlhărie calificată

0

La data de 10 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Bacău, însoțiți de luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, specialiști criminaliști și reprezentanți ai Registrului Auto Român Bacău, au desfășurat o acțiune în sistem integrat în municipiul Bacău și în comunele Măgura, Mărgineni, Hemeiuș și Filipeni pentru prevenirea și combaterea faptelor cu violență, a infracțiunilor contra patrimoniului, a tăierilor ilegale de arbori și a conducerii autovehiculelor sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise.

          Au fost legitimate aproximativ 500 de persoane și au fost controlate peste 400 de autovehicule, dintre care 11 înmatriculate în alte state. Polițiștii au efectuat 250 de testări cu aparatele din dotare și au aplicat 120 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 33.000 de lei.

          De asemenea, au fost reținute 4 permise de conducere și retrase 14 certificate de înmatriculare.

          În cadrul activităților au fost constatate 2 infracțiuni flagrante la regimul circulației rutiere.

          Totodată, polițiștii au efectuat 2 percheziții domiciliare și au dispus măsuri preventive față de două persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de tâlhărie calificată și complicitate la tâlhărie calificată.

Exemple:

          Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au efectuat o percheziție domiciliară în municipiul Bacău, la o adresă unde au fost identificate două persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de tâlhărie calificată și complicitate la tâlhărie calificată.

          Fapta ar fi fost comisă la sfârșitul lunii septembrie a.c. când un bărbat din municipiul Bacău ar fi fost agresat și deposedat de un telefon mobil în timp ce încerca să-l vândă prin intermediul unei aplicații online.

          Cei în cauză, un tânăr de 19 ani și o tânără de 20 de ani, au fost conduși la sediul poliției pentru audieri, iar în baza probatoriului administrat, s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, aceștia fiind introduși în arestul I.P.J. Bacău.

  •  

          De asemenea, polițiștii au efectuat o percheziție domiciliară la locuința unui bărbat de 33 de ani, din comuna Filipeni, bănuit de comiterea infracțiunilor de tăiere și furt de material lemnos.

          La percheziție au fost descoperite și ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe bunuri și o cantitate de material lemnos.

          Cercetările continuă.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe: Google News, Facebook, Twitter X, Instagram, TikTok


Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.