Raliul Moldovei | Traficul va fi restrictionat de vineri pana duminica pe strada Calea Marasesti

0

În perioada 05-07 august a.c., Asociația Club Sportiv Rally Spirit Onești organizează cea de-a șasea etapă din Calendarul Național de Raliuri, ediția 2022 – Raliul Moldovei Bacău, ediția a XII-a.

Pentru buna desfășurare a evenimentelor programate, Poliția Locală a Municipiului Bacău în sistem integrat cu celelalte forțe de ordine va asigura măsurile de ordine publică, fluidizare și restricționare a traficului rutier în zona centrală a municipiului Bacău. Astfel, de vineri 05 august a.c., orele 16.30 și până duminica 07 august a.c., orele 23.00 va fi restricționat traficul rutier pe str. Calea Mărășești, tronsonul cuprins între intersecția cu str. Ioniță Sandu Sturza și intersecția cu str. Războieni, până la Casa de Asigurări de Sănătate Bacău. Totodată, polițiștii locali vor lua măsurile necesare pentru buna desfășurare a activităților specifice din incinta Centrului de Afaceri Bacău unde va fi amenajat parcul service al raliului.” a anuntat Politia Locala Bacau


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.