Raliul Moldovei Bacau poate decide campionul

0

36 de echipaje vor lua startul in Raliul Moldovei Cotnari Bacau, cea de-a saptea etapa a Campionatului National de Raliuri Dunlop, care se va desfasura in perioada 12-14 septembrie. Toti concurentii angrenati in lupta pentru titlurile importante din campionat vor fi prezenti la Bacau, etapa la finalul careia Francois Delecour poate deveni campion national absolut pentru a doua oara consecutiv.

Perioada de inscrieri pentru Raliul Moldovei Cotnari Bacau s-a terminat iar pe lista figureaza nu mai putin de 36 de echipaje. Programat in aceeasi perioada cu Raliul Poloniei, intrecerea din Moldova a fost preferata de cativa concurenti in detrimentul etapei din Campionatul European.

Astfel, Francois Delecour devine principalul favorit la victorie la Bacau, etapa la care poate deveni si matematic campion national absolut pentru al doilea an consecutiv. Fostul vicecampion mondial va lua startul pe un Peugeot 207 S2000 si-l va avea in dreapta sa pe copilotul Dominique Savignoni.

In lupta pentru un loc pe podiumul de la finalul sezonului sunt angrenati David Botka, Valentin Porcisteanu, Marco Tempestini, Edwin Keleti si Dan Girtofan. Toti vor fi prezenti la Bacau, inclusiv Marco Tempestini alegand Raliul Moldovei Cotnari desi este implicat, alaturi de echipa sa, in lupta din Campionatul European de Raliuri.

Simone Tempestini si Sebastian Barbu sunt doi dintre cei mai importanti piloti care nu vor lua startul in cea de-a saptea etapa din campionat. Simone, lider in intrecerea juniorilor se va afla in Polonia iar Sebastian, ocupantul locului secund in clasamentul automobilelor cu 2 roti motrice, nu are un program complet in intrecerea interna. Astfel, lupta la aceasta categorie se va da intre Alexandru Filip si Adrian Raspopa, ocupantul pozitiei a treia.

Atentia fanilor raliurilor din Romania se va indrepta si catre cele doua cupe monomarca, Dacia si Suzuki, in care echipajele concureaza pe masini cu specificatii identice iar diferentele se fac datorita pilotajului pe probele speciale. 9 echipaje vor lua startul la Bacau pe automobile Dacia Logan si 5 pe modele Suzuki Swift Sport.

„Ma bucur foarte mult ca pe probele speciale de la Raliul Moldovei Cotnari Bacau vor fi prezente toate echipajele angrenate in lupta pentru titlurile de campioni dar si mai mult faptul ca unii din actorii importanti din campionat au ales etapa noastra in detrimentul celei din Polonia. Acest lucru ne obliga si sper sa ne ridicam in acest an

la inaltimea asteptarilor!” a spus Adrian Raspopa, organizatorul Raliului Moldovei Cotnari Bacau 2013.

Vineri, 13 septembrie, incepand cu ora 11:00, primii concurenti vor porni in aventura de doua zile a Raliului Moldovei Cotnari Bacau, unde vor avea de parcurs 127.48 kilometri impartiti in 11 probe speciale. In premiera pentru Romania, vineri de la ora 16:54, fanii raliurilor vor avea posibilitatea sa urmareasca in direct Superspeciala Speed Park pe posturile de televiziune TVR3 si TVR Iasi, urmand ca aceasta sa fie retransmisa de la ora 19:00 si pe postul GSP TV. Spectatorii prezenti la Bacau vor fi delectati la finalul celor doua zile cu concertele sustinute de formatiile Compact, Crush si Alexandra Ungureanu pe scena amenajata in fata Prefecturii din Bacau.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.