PSD Bacau: „De la 1 noiembrie, băcăuanii apăsaţi de facturile uriaşe vor fi ajutaţi printr-o lege aprobată prin votul parlamentarilor PSD”

0

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, în calitate de for decizional, proiectul legii consumatorului vulnerabil de energie, stabilind că aceasta va fi aplicată începând cu 1 noiembrie 2021.

În timp ce PNL şi USR joacă ţara la barbutul politic, echipa PSD Bacău a votat subvenţiile pentru oameni. De la 1 noiembrie, băcăuanii apăsaţi de facturile uriaşe vor fi ajutaţi printr-o lege aprobată prin votul parlamentarilor PSD. Chiar dacă gaşca patronată de preşedintele Iohannis a amânat şi a încercat să blocheze subvenţiile, noi ne-am făcut datoria şi am impus guvernanţilor măsurile de protecţie obligatorii pentru mai mult de jumătate de milion de gospodării.

Chiar dacă guvernul Cîţu a propus sume prea mici, am reuşit să le creştem, astfel încât cheltuielile acestei ierni să fie suportate mai uşor. Astfel, am aprobat creșterea plafonului de venituri în care se încadrează consumatorul vulnerabil, de la 810 lei la 1.386 lei/pe membru de familie, iar în cazul gospodăriilor cu o singură persoană de la 1.445 lei la 2.053 lei.

Am reuşit să impunem creșterea ajutorului suplimentar de la 50 lei/lună la 70 lei/lună pentru românii care au energia electrică ca unica sursă de incalzire.Am majorat valoarea de referință pentru combustibilii solizi (lemne sau cărbune) şi/sau petrolieri de la 160 lei/lună la 320 lei/lună.

Din păcate, majoritatea ticăloasă PNL-USR (care funcţionează încă de minune!) a blocat majorarea altor subvenţii propuse de parlamentarii PSD (cum ar fi la gaze naturale si energie termica), dovedind încă o dată că soarta românilor este ultima grijă a Dreptei.” se arata in comunicatul PSD Bacau

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.