Organizatia PSD Bacau a transmis un comunicat de presa prin care critica executivul Primariei Bacau. PSD spune ca in acest moment, primarul are buget si toate parghiile necesare pentru a se apuca de treaba.
Redam integral comunicatul :
„Bugetul aprobat ieri în Consiliul Local Bacău conține finanțări acoperitoare pentru toate proiectele şi inițiativele promise de primarul Viziteu în campania electorală sau anunțate pe parcursul ultimelor luni: de la plata integrală a burselor pentru elevi şi reabilitarea stadionului municipal (pe locația actuală), până la trenul urban, parcări, parc industrial, ecologizarea fostei gropi de gunoi şi susținerea proiectelor de mobilitate urbană, pentru care există semnate contracte de finanțare cu fonduri europene încă din 2019.
De asemenea, pavilionului medical „Spital Municipal” i-au fost alocați bani în plus, asigurându-se suma necesară finalizării lucrărilor în cursul acestui an: nu trebuie decât voință în acest sens, iar funcționarii din primărie să fie puşi la treabă pentru a creşte ritmul pe acest proiect. Valul 4 al pandemiei nu aşteaptă după bunul lor plac.
PSD are doar doi consilieri locali (dr. Ioana Dinu & Laur Şova) din cei 23 câți numără Consiliul Local, motiv pentru care nu înțeleg cu cine se ceartă/pe cine dojeneşte primarul în postările sale pline de un limbaj colorat specific malurilor Dunării, nu podişului Moldovei, unde trăiesc oameni aşezați şi cumpătați.Când v-ați instalat viceprimarii – Ghingheş & Miroşeanu – ați avut grijă să vă asigurați cele 15 voturi necesare, dar de bugetul Bacăului v-a durut în cot, despre asta e vorba.
Salut amendamentul comun formulat de aleşii locali de la PSD, PPU-SL, Pro România, PER & independentul Chirilescu: este expresia responsabilității față de acest oraş şi locuitorii săi care aşteaptă fapte, nu vorbe şi insulte pe Facebook aşa cum le oferă actuala administrație.
Campania s-a încheiat, dle. Viziteu! Sunteți de jumătate de an în mandat. E momentul să vă apucați serios de treabă: aveți buget aprobat, aşteptăm începerea lucrărilor la stadion şi încheierea lucrărilor la Spitalul Municipal. Anul ăsta.” a transmis PSD Bacau