PROSPECȚIUNI SA, compania lui Ovidiu Tender, va ataca în instanță vânzarea la fier vechi a RAFO

0

Compania Prospecţiuni, acţionar minoritar la RAFO, va ataca în instanţă hotărârea AGA prin care s-a decis vânzarea la fier vechi a rafinăriei din Oneşti, potrivit unui comunicat dat publicității. 

tender ovidiu„Pe lângă istoria îndelungată, de peste 60 de ani, RAFO Onești este și una dintre puținele rafinării pe care țara le deține la acest moment, iar impactul acestei decizii este unul mult prea mare pentru a fi ignorat – de la importanța strategică națională, până la impactul industrial, geopolitic și social. Să nu uităm că un întreg oraș s-a născut în baza activității acestei rafinării.

Mai mult decât atât, din declarațiile unor foști salariați ai RAFO, se pare că starea utilajelor rafinăriei este una foarte bună. În aceste condiții, compania Prospecțiuni S.A., în calitate de acționar, își exprimă în mod ferm dezacordul privind hotărârea Petrochemical Holding, va lua toate măsurile necesare pentru a lupta împotriva sa și acuză această decizie fără precedent ca fiind un act de sabotaj împotriva economiei naționale”, este citată în comunicat conducerea Prospecțiuni, companie deţinută de omul de afaceri Ovidiu Tender.

Rafinăria RAFO Oneşti va fi vândută la fier vechi, după ce firma care deţine participaţia majoritară, controlată de un cetăţean rus, a votat miercuri în AGA o propunere în acest sens pe care a introdus-o pe ordinea de zi la începutul lui februarie. Terenul rafinăriei urmează să fie folosit ca platformă industrială pentru o serie de proiecte tehnice.„Se aprobă împuternicirea directorului general al RAFO SA să înceapă procedura de desfacere (vânzare) a activelor şi utilajelor aferente ale companiei. Preţul de vânzare a activelor şi a utilajelor se va stabili în baza preţurilor utilajelor pe piaţa second-hand, dar nu poate fi mai mic decât preţul fierului vechi pe piaţa locală românească în ziua semnării contractelor de vânzare/cumpărare a utilajelor”, arată raportul cu decizia AGA transmis de companie Bursei de Valori Bucureşti.

Acest punct a fost aprobat cu votul acţionarului majoritar, firma Petrochemical Holding din Viena, care l-a şi introdus pe ordinea de zi la începutul lunii februarie. Voturile pentru exprimate reprezintă 96,51% din acţiunile RAFO, participaţie deţinută de Petrochemical Holding, controlată de cetațeanul rus Iakov Goldovskiy. Restul de 3,48% aparține mai multor acționari. Prospecțiuni SA deține în jurul a 2,8 la sută din participațiile de la RAFO, iar în toamna lui 2014 a deschis un proces împotriva rafinăriei și a acționarului majoritar, Petrochemical Holding, încercând să recupereze o creanță mai veche, în sumă de 60 milioane lei (aproximativ 15 milioane euro).

Acționarul principal al Prospecțiuni SA, Ovidiu Tender, s-a arătat nemulțumit la momentul respectiv de diminuarea valorii acțiunilor operată de Petrochemical, măsură ce a condus la scăderea masivă a valorii participațiilor deținute în RAFO de Prospecțiuni, precum și de faptul că patronii ruși de la RAFO au înstrăinat mai multe active ce făceau parte dintr-un Memorandum de înțelegere agreat de Prospecțiuni (Tender) cu Petrochemical. Datând de la nivelul lui 2010-2011, Memorandumul includea mai multe active ce urmau să intre în posesia Prospecțiuni, până la concurența sumei de 60 milioane lei, în vederea stingerii creanței avută de Tender la RAFO. Procesul a fost pierdut de societatea Prospecțiuni, care însă a deschis un nou litigiu la Tribunalul Bacău vizând anularea hotărârii prin care AGA de la RAFO a aprobat diminuarea valorii acțiunilor de la 2,5 lei pe acțiune la doar 0,26 lei.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.