Proiectul scăderii taxei de salubrizare în Bacău. Cosmin Necula: „Legea permite Consiliului Local să susțină taxa de salubrizare”

Aboneaza-te la stirile din Bacau :

Contrele politice pe proiectul scăderii taxei de salubritate suportate de băcăuani continuă. După ce liderii PNL Bacău au calificat drept „populist” demersul inițiat de 20 de membri ai municipalei PSD, șeful organizației a revenit cu precizări în fața jurnaliștilor. Potrivit deputatului Cosmin Necula, Consiliul Local (CL) Bacău dispune de mijloace legale pentru a suporta scăderea cu 50 la sută a cuantumului taxei. Acesta a declarat că instrumentul rectificării bugetare, folosit de municipalitatea băcăuană atunci când a finanțat cu câteva sute de mii euro festivalul Theaterstock, este la îndemâna aleșilor locali dacă aceștia decid să reducă povara taxei de salubritate de pe umerii băcăuanilor. Necula a criticat atitudinea liderilor PNL, apreciind că multe dintre măsurile asumate în ultimele mandate de administrația Stavarache s-au dovedit a fi populiste. Parlamentarul a nominalizat, între altele, tichetele cadou pentru pensionari sau plata agentului termic, de către Primărie, în cazul clienților casnici branșați la CET.

necula deputatDeputatul social-democrat a arătat că există pârghii legale pe care CL Bacău le poate utiliza dacă dorește să impună o diminuare cu 50 la sută a taxei de salubrizare. Necula a precizat că presiunea realizării de investiții trebuie luată de pe umerii băcăuanilor și mutată în bugetul local sau pe bugetul operatorilor de salubrizare. „Cetățenii trebuie să susțină prin taxa de salubrizare serviciul de colectare și transport. Legea 51 și 101 din 2006 permit consiliilor locale să susțină diferențele pe care noi le-am propus. CL are posibilitatea să susțină direct investițiile, nu să le bage în taxe”, a declarat parlamentarul. El a adăugat că, în timp ce cetățenii sunt constrânși să plătească 145 lei/an/locuință, instituțiile publice aflate în subordinea municipalității băcăuane sunt scutite de la plata taxei de salubrizare. „Cetățenii plătesc, în acest moment, salubrizarea instituțiilor publice aflate în subordinea CL sau în relație cu CL”, a mai spus alesul.

Necula a declarat că este acuzat pe nedrept de populism și că în ultimii 10 ani administrația Stavarache s-a întrecut în „populisme”. Deputatul a nominalizat, în acest sens, acordarea de tichete cadou pensionarilor sau plata agentului termic consumat de clienții casnici branșați la CET. „În 2010, alături de primarul Romeo Stavarache, dl. viceprimar Luchian acorda subvenții la căldură pentru cei branșați la CET. Ăsta nu e populism? Nu mai spun că între timp CET a și falimentat. Tichetele valorice date în 2011 pensionarilor nu sunt populism? Eu am propus o altă viziune de construcție bugetară față de cea prezentată de PNL. În viziunea noastră, cetățenii trebuie să suporte doar serviciul de colectare și transport, iar investițiile să revină în sarcina bugetului local. Sunt, într-un fel, tot banii băcăuanilor, dar nu le mai sunt luați direct din buzunar”, a opinat parlamentarul.

Acesta a tras un semnal de alarmă privitor la contractul de colectare și transport deșeuri derulat de operatorul SOMA în Bacău și 22 de comune limitrofe. Necula a afirmat că Primăria Bacău trebuia să organizeze licitație pentru desemnarea unui operator de colectare și transport, în condițiile în care noua groapă de gunoi a orașului a fost recepționată încă din 2010. „Contractul a fost prelungit artificial, prin acte adiționale, ca în cazul firmei de deratizare care a ajuns la DNA. În loc să facă licitație, conform proiectului european derulat, Consiliul Local prelungește contractul prin acte adiționale. În 2013, în ajunul Crăciunului, au prelungit pe 20 de ani contractul, în mod nelegal, până în 2025”, a arătat parlamentarul.

Dragos Luchian - senator BacauProiectul diminuării cu 50 la sută a taxei de salubrizare a fost lansat de PSD la începutul lui octombrie. Pentru a aduce în plenul CL proiectul, pesediștii trebuie să strângă în jurul a 9000 de semnături. În replică, în cadrul unei conferințe de presă organizate săptămâna trecută, senatorul Dragoș Luchian, fost viceprimar între 2008 – 2012, a catalogat drept populist proiectul avansat de social-democrați. Luchian a declarat că diminuarea taxei de salubrizare este nefezabilă. „Poți să te joci singur în groapa cu nisip, dar nu poți aduce prejudicii comunității”, a declarat, ironic, fostul viceprimar al municipiului Bacău. Municipalitatea încasează, anual, 14,83 milioane lei din taxa de salubrizare. Contractul derulat cu operatorul de salubrizare SOMA se cifrează la 8,8 milioane lei. Prin reducerea cu 50 la sută a taxei de salubrizare Primăria ar încasa 7,4 milioane lei.

Potrivit social-democraților, diferența de 1,4 milioane lei pentru acoperirea contractului cu SOMA ar putea proveni din redirecționarea unor fonduri publice în prezent „îngropate” în șantierul sălii polivalente din cartierul CFR sau chiar în Spitalul Municipal, proiect început în toamna lui 2007 și nefinalizat.

Lasa un comentariu

2 comentarii

  1. Marca PSD..Minciuna , manipulare si smecherie perpetuate de urmasii guzganului rozaliu , alias Benea, zis mutulica fara frica , Piti cel viteaz, care risipeste banul public etc .Ati pacalit prostimea si de data asta , dar ulciorul nu merge de multe ori la apa .

  2. Poate ne explica dl.Necula despre contractul mult supraevaluat de la judet cu Romprest? La pariu ca daca PDS-ul castiga Primaria BAcau, atunci toate contractele inclusiv cel cu salubritatea vor fi cu niste sume enorme??? NU PSD!

Lasa un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here