Asociația Artă Cultură și Natură (AACN) lansează oficial, începând cu 4 septembrie 2026, proiectul educațional „ADN de Bacău” — un serial de podcast dedicat personalităților istorice și culturale născute în județul Bacău, realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Bacău. Odată cu lansarea proiectului, asociația anunță și deschiderea înscrierilor la Concursul de Spoturi video „ADN de Bacău”, adresat elevilor din județ.
Obiectivul proiectului este creșterea gradului de participare activă a populației din județul Bacău — elevi, tineri și adulți — la propria identitate culturală și istorică, prin producerea și distribuirea gratuită a unui serial de podcast educațional dedicat unor personalități marcante ale județului: Vasile Alecsandri, Radu Beligan, Vasile Pârvan, familia Rosetti, Conacul Tescani, Dumitru Dan, Constantin Dumbravă, Ștefan cel Mare și pictorul Nicu Enea.
Valoarea totală a proiectului este de 36.582,60 lei, din care 32.924,34 lei reprezintă finanțarea nerambursabilă acordată de Consiliul Județean Bacău, iar 3.658,26 lei reprezintă cofinanțarea proprie a Asociației Artă Cultură și Natură. Proiectul se derulează în perioada 4 septembrie – 20 noiembrie 2026.
Concurs de Spoturi video „ADN de Bacău” pentru elevi
Odată cu lansarea proiectului, AACN deschide înscrierile la Concursul de Spoturi video „ADN de Bacău”, adresat elevilor din clasele V–XII (10–19 ani) din județul Bacău. Concurenții, în echipe de maximum doi elevi, trebuie să realizeze un spot video de maximum două minute, în format vertical, despre o personalitate născută în județul Bacău, filmat integral de elevi, fără elemente generate prin inteligență artificială.
Câștigătorii vor primi premii în bani — 500, 400 și, respectiv, 300 de lei pentru primele trei locuri — care vor fi acordate la festivitatea de premiere din 20 noiembrie 2026, de la Hub Orizont Bacău. Regulamentul complet și formularul de înscriere sunt disponibile pe aacn.ro/adn-de-bacau.
„Ne dorim ca tinerii din județul Bacău să (re)descopere personalitățile care au marcat istoria și cultura locală, într-un format pe care îl consumă deja zilnic — cel video, online. Concursul de spoturi este o invitație directă adresată elevilor să devină ei înșiși povestitori ai propriei identități culturale.”
— Ștefan Zaharia, președintele Asociației Artă Cultură și Natură
Despre Asociația Artă Cultură și Natură
Asociația Artă Cultură și Natură (AACN) este o organizație neguvernamentală cu sediul în Buhuși, județul Bacău, activă în domeniul educației culturale și al promovării patrimoniului local.
Contact pentru presă:
Ștefan Zaharia — Președinte, Asociația Artă Cultură și Natură
Telefon: 0746 054 518
Web: aacn.ro/adn-de-bacau

„Proiect cofinanțat de Consiliul Județean Bacău prin Programul finanțărilor nerambursabile din bugetul propriu pentru anul 2026, conform Legii nr. 350/2005.”
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Consiliului Județean Bacău.


