Proiect: Ziua copilului, 1 iunie – nelucrătoare

0

Propunerea legislativă modifică în acest sens Codul muncii și a fost inițiată de 85 de parlamentari de la toate partidele. Potrivit proiectului, Ziua copilului ar urma să fie nelucrătoare, alături de 1 și 2 ianuarie, prima și a doua zi de Paști, 1 mai, prima și a doua zi de Rusalii, Adormirea Maicii Domnului, 30 noiembrie — Sfântul Andrei, 1 decembrie, prima și a doua zi de Crăciun, două zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creștine, pentru persoanele aparținând acestora.

Inițiatorii au apreciat, în expunerea de motive a proiectului, că timpul petrecut de părinți alături de copii reprezintă cea mai eficientă și simplă metodă de a forma și consolida o relație sănătoasă copil-părinte. „Acest timp le asigură copiilor un mediu armonios în care să crească și să se dezvolte și le oferă un set de valori și un model de urmat pentru când vor fi, la rândul lor, părinți”, au menționat inițiatorii.

Aceștia au arătat că părinții trebuie să fie conștienți că timpul petrecut cu copiii lor este foarte important și că modul în care îl valorifică în interacțiunile dintre ei poate avea un rol determinant pentru evoluția ulterioară a copilului. Proiectul se află în consultare publică la Senat.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.