Datorita unui program pilot ce va fi implementat in localitatile Corbasca si Colonesti de catre UNICEF si CJ Bacau, cetatenii din aceste comune vor avea acces la servicii medicale, astfel reducandu-se decalajul dintre mediul rural si cel urban. Prin deschiderea acestor centre, copiii, familiile acestora și persoanele vulnerabile din Corbasca și Colonești dar și din celelalte comunități din zona de est a județului, au acces la servicii medicale, fără a mai fi nevoiți să se deplaseze pentru diagnosticare și tratament la unitățile medicale urbane:
„Este lăudabil curajul primarilor Iancu Valentin Mirzac – UAT Colonești și Nicu Pușcașu-Andone – UAT Corbasca, de a implementa acest proiect pilot care reduce decalajele între mediul rural și urban, oferind cetățenilor posibilitatea de a apela, în primă fază, la serviciile medicale oferite în cadrul centrelor comunitare. Evident, prin asigurarea serviciilor medicale la nivel local, în comunități, se reduce presiunea pe Unitatea de Primiri Urgențe și Ambulatoriul de Specialitate din cadrul SJU Bacău.
Privind în ansamblu, acest model de bune practici, poate fi replicat și la nivel național. Strategia pe sănătate, dezbătută zilele acestea, are în vedere schimbarea cadrului legislativ pentru asigurarea, în zona rurală, a serviciilor medicale de calitate. Totodată, am stabilit modalitățile concrete de colaborare pentru a aplica și derula cu succes acest proiect și în alte comunități.
Felicit reprezentanții UNICEF și echipa de implementare din cadrul CJ Bacău, pentru modul în care gestionează acest proiect. În mod cert, după îndeplinirea obiectivelor propuse, vom putea prezenta un model viabil de înființare și funcționare al Centrelor Comunitare Integrate, menit să vină în sprijinul comunităților care vor să dezvolte infrastructura locală de sănătate.” a declarat presedintele CJ Bacau, Valentin Ivancea