Proiect inedit la Primaria Bacau : tinerii cu varsta de pana in 35 de ani vor primi teren gratuit pentru constructia unei case

0

Primarul Bacaului, Cosmin Necula, propune un proiect inedit, prin care tinerii de pana in 35 de ani vor putea primi, gratuit, teren pentru constructia unei case.

Primaria Bacau are in proprietate 42 de hectare de teren pe strada Poligonului din Bacau – iesirea spre Onesti. Proiectul „O casa pentru fiecare tanar” are menirea de a le oferi tinerilor un motiv „sa nu plece din Bacau sau chiar sa revina acasa”.

Municipalitatea va executa gratuit caile de acces si reteaua de utilitati publice. De asemenea, Primaria Bacau va construi spatii de relaxare, o cresa si o gradinita.

„Bacaul, la fel ca alte orase din tara, se confrunta cu un nedorit exod al tinerilor. Ei sunt viitorul comunitatii noastre si cred ca trebuie sa facem tot ceea ce putem pentru a le oferi motive sa nu plece din Bacau sau chiar sa revina acasa. Proiectul ,,O casa pentru fiecare tanar” a fost gandit tocmai pentru acest lucru. Primaria Bacau va acorda teren GRATUIT pentru constructia unei case tinerilor cu varsta pana in 35 de ani. Avem la dispozitie 42 de hectare de teren pe strada Poligonului din Bacau, la iesirea spre Onesti.

Primaria va asigura gratuit si infrastructura – caile de acces si retelele de utilitati. De asemenea, proiectele de casa vor fi puse gratuit la dispozitia celor interesati. Tot noi vom construi in noul cartier spatii de odihna si relaxare, o cresa si o gradinita. In zilele urmatoare voi reveni cu mai multe detalii despre acest proiect.” a spus primarul Necula


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.