A fost lansat programul Rabla

0


Miercuri, ministrul Mediului, Gratiela Gavrilescu a anuntat lansarea programelor Rabla Clasic si Rabla plus. Suma alocata pentru cele doua programe este de 320 milioane de lei. Astfel, 35.000 de persoane isi vor putea cumpara o masina noua.

Prima de casare este de 6500 lei si se acordă pentru autovehiculul nou al cărui sistem de propulsie generează maximum 120 g CO2/km.

Începând de vineri 12 aprilie, persoanele fizice pot merge la producătorii validați în vederea îndeplinirii formalităților de înscriere pentru a-și achiziționa un autovehicul nou, cu emisii scăzute, în locul celui vechi, poluant. Tot de vineri, persoanele juridice care doresc să acceseze programul pot depune dosare de acceptare la Administrația Fondului pentru Mediu.

„Îmi doresc aşa cum am făcut şi anul trecut să reuşim cu ajutorul Guvernului să dublăm suma pe care acum o avem înscrisă în buget, de 320 milioane lei pentru circa 35.000 de prime de casare. Îmi doresc foarte mult ca programul pe care azi îl lansăm să se dovedească şi în această ediţie a fi unul iubit de români şi care să poată să aducă un plus din toate punctele de vedere pentru noi toţi”, a spus ministrul Mediului, citată de Agerpres.

Programul Rabla Plus, pentru stimularea achiziției de mașini electrice, a crescut mult în 2018, dar vânzările nu sunt foarte mari. În anul 2016, programul a demarat cu 150 de unități vândute, iar în 2017 a fost reconfigurat, prin acordarea unui eco-voucher de 10.000 de euro pentru mașinile 100% electrice, sumă mult peste media europeană.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.