PROFIT: Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vor magazinele Carrefour din România

1

Antreprenorii Dragoș și Adrian Pavăl, proprietarii Dedeman, se află pe lista de investitori care au depus oferte pentru achiziția rețelei Carrefour în România. Oferte au mai depus Zabka, cel mai mare retailer de proximitate din Polonia, deținător al brandului Froo în România, și grupul francez Auchan, potrivit surselor Profit.ro

Presa din Franța a relatat luna trecută că grupul Carrefour a mandatat BNP Paribas pentru a evalua interesul potențialilor investitori privind vânzarea operațiunilor din România. Informația apare după retragerea completă a retailerului de pe piața italiană, iar scenarii similare sunt discutate pentru Polonia și Argentina.

Conform surselor Profit.ro, printre cei interesați de achiziția celor 458 de magazine Carrefour din România se află frații Pavăl (Dedeman), Zabka (proprietarul brandului Froo) și Auchan. Rețeaua locală a Carrefour a generat în primele nouă luni ale acestui an venituri de aproape 2,3 miliarde de euro.

Prezența fraților Pavăl pe lista ofertanților reprezintă elementul surpriză, având în vedere că nu activează în retailul alimentar. Totuși, aceștia și-au exprimat deja interesul pentru extindere la nivel regional, după achiziția celui mai mare lanț de bricolaj din Grecia, realizată vara trecută. Pavăl Holding a înregistrat anul trecut un profit de aproximativ 320 de milioane de euro. Reprezentanții Dedeman nu au comentat până la acest moment informațiile privind interesul pentru Carrefour.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe: Google News, Facebook, Twitter X, Instagram, TikTok


1 comentariu

  1. Și pentru Bacău ??? Nu mai știu cum sa facă sa iasă în exterior, ca nimeni nu ii accepta, asta este realitatea, se știe ca au vrut și în trecut, dar străinii nu sunt asa pierduți ca noi sa accepte condițiile de munca din marea companie, și asta fără sa fiu hater-itză. E mega stres în magazine, se vede pe bieții angajați care se plâng din ce în ce mai mult printre cunoștințe. Totul se aude, chiar dacă nu se recunoaște sau nu se discuta. Și iarăși, pentru Bacău ceva mai mult ???

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.