Procurorii au găsit, la un interpus de-al lui Vâlcov, 3 kilograme de aur, depozitate într-un seif, dar și 90.000 dolari

0

Începând cu anul 2011 și până în prezent, inculpatul Vâlcov Bogdan Darius a efectuat operațiuni financiare sau acte de comerț incompatibile cu funcția de primar, senator și ministru, utilizând informații deținute în virtutea acestora, în legătură cu o firmă de cadastru, una de contabilitate și un birou de avocatură, firme pe care le deține în fapt și pe care le administrează, prin interpuși.

darius_valcovProdusul infracțional obținut în urma săvârșirii infracțiunilor față de care se efectuează cercetări ( trafic de influență și efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale) a fost depozitat într-un seif, lăsat spre păstrare unei persoane apropiate, acesta conținând următoarele:
– 90.000 dolari,
– 1.323.850 lei,
– 3 lingouri de aur, în total 3 kilograme,
– un tablou cu ramă aurie, inscripționat RENOIR,
– un tablou inscripționat JEAN COCTEAU,
– o pictură pe lemn, inscripționat AUREL ACASANDREI.

parlamentul romanieiCererile de obținerea avizului necesar efectuării în continuare a urmăririi penale, respectiv de încuviințare a reținerii și arestării preventive au fost formulate având în vedere că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Codul de procedură penală. 

Cererilor transmise le-au fost atașate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție care efectuează cercetări în cauză, împreună cu dosarul cauzei, în copie certificată. 

În conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție – doamna Laura Codruța Kövesi a transmis procurorului general al P.Î.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Senatului, pentru :

a. obținerea avizului necesar efectuării în continuare a urmăririi penale a inculpatului VÂLCOV DARIUS BOGDAN pentru săvârșirea, în exercițiul funcției de senator și ministru în Guvernul României, a infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale,

b. încuviințarea reținerii și arestării inculpatului VÂLCOV DARIUS BOGDAN pentru săvârșirea, în exercițiul funcției de senator și ministru în Guvernul României, a infracțiunii sus menționate

*Sursă: Comunicat DNA

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.