Trei bărbați din comuna Sărata au fost reținuți pentru 24 de ore, după ce au fost depistați de către polițiști în timp ce încercau să sustragă bovine dintr-o fermă, din comuna Luizi Călugăra.
Polițiștii din comuna Luizi Călugăra au fost sesizați, la data de 17 martie a.c., în jurul orei 16.30, despre faptul că persoane necunoscute încearcă să sustragă bovine dintr-o fermă situată pe raza comunei.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului în cel mai scurt timp și îpreună cu un grup de voluntar au depistat în flagrant, în interiorul fermei, trei persoane de sex masculin, care se pregăteau să sustragă bovine.
Două dintre persoanele depistate au fost prinse şi imobilizate, polițiștii stabilind că cei doi sunt F. Daniel, de 22 de ani şi E. Petru, de 48 de ani, ambii din comuna Sărata. În scurt timp, în urma activităților desfășurate polițiștii au depistat și al treilea suspect, F. Cristian, de 31 de ani din comuna Sărata.
Din cercetări s-a stabilit că cei trei cunoșteau faptul că în frma respectivă se află bovine din rase valoaroase și au pătruns în incinta societății cu intenția de a sustrage trei exemplare.
Faţă de cei trei suspecți s-a luat măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 ore, urmând să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău cu propunere de arestare.
Cercetările continuă în vederea documentivități infracționale a suspecților.