Prins in flagrant in timp ce fura bunuri dintr-un magazin

0

Un tânăr de 20 de ani din Bacău este cercetat pentru furt calificat în stare de arestare preventivă. Polițiștii l-au prins în flagrant în magazinul din care sustrăsese bunuri în valoare totată de 13.400 de lei

O patrulă de siguranță publică din cadrul Secției 1 Poliție Bacău s-a sesizat din oficiu, la data de 14.09.2012, in jurul orei 04.00, despre faptul că la un magazin situat pe strada Milcov s-a declanșat sistemul de alarmă.

În interiorul magazinului polițiștii l-au depistat în flagrant pe V. Vlad, de 20 ani, din Bacău, care a pătruns prin efracție în incinta unității și care avea asupra sa 54 de lei, sustrași din casa de marcat. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au găsit în podul magazinului 1156 pachete cu ţigări, de diferite mărci, 2 sticle cu băuturi spirtoase şi un vin spumant, bunuri sustrase de către V. Vlad din unitatea respectivă.

Polițiștii au identificat administratorul magazinului, care a stabilit un prejudiciu de aproximativ 13.400 de lei, care a fost recuperat în totalitate.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat iar V. Vlad a fost prezentat Judecatoriei Bacau cu propunere de arestare preventivă. Instanța și-a însușit propunerea și a emis pe numele făptuitorului mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 20 zile.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.