Prins de radar in centrul Bacaului cu 138 km/h. Barbatul a fugit de politie

0

La data de 29 septembrie a.c., în jurul orei 00.45, un echipaj de poliţie rutieră din cadrul Biroului Rutier Bacău a depistat în flagrant un bărbat de 42 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Mărăşeşti din municipiu cu viteza de 138km/h, abatere stabilită şi înregistrată cu aparatul radar, montat pe autospeciala de poliţie.

În momentul punerii în funcţiune a semnalelor luminoase şi acustice ale autospecialei de poliţie, bărbatul nu s-a conformat acestora, continuându-şi deplasarea către Calea Republicii, Strada Narciselor și oprindu-se pe Strada Bucegi, în parcarea din dreptul unui imobil, unde a fost imobilizat.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul testării fiind de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Judeţean Bacău unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.