Prins cand fura motorul electric de la o sonda

0

Sarma cupruPolițiștii Secției 2 Poliție Rurală Moinești a fost sesizată la data de 25.03.2013, în jurul orei 17.00, despre faptul că în persoane necunoscute au sustras motorul unei sonde petroliere, aplasată în comuna Zemeş. O echipă de cercetare s-a deplasat la fața locului și a stabilit în verificărilor că de la sonda respectivă, amplasată într-o zonă împădurită, la aproximativ 2 km de satul Bolătău a fost sustras un motor electric, în greutate de aproximativ 100 de kg. și în valoare totală de aproximativ 7.150 de lei.

În urma activităţilor de investigare şi cercetare efectuate polițiștii i-au identificat pe   A. Marius, de 19 ani şi A. Alexandru, de 23 de ani, ambii din comuna Zemeș, despre care s-a stabilit că au sustras motorul respectiv, pe care l-au distrus, în vederea comercializării compentei din cupru. Au fost recuperate componente ale motorului, precum şi cantitatea de 8,2 kg conductor de cupru, bunuri ce au fost restituite societății prejudiciate. Față de cei doi suspecți s-a luat măsura reținerii 24 de ore, pe bază de ordonanţă,  pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, urmând a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Moineşti cu propunere de arestare preventivă.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.