Un mesaj ferm, dar necesar, transmis de Cristina, asistentă pe Ambulanță, readuce în discuție modul real în care funcționează Unitatea de Primiri Urgențe și motivele pentru care timpii de așteptare diferă de la un pacient la altul. Potrivit acesteia, UPU aplică strict triajul medical obligatoriu, stabilit prin protocoalele Ministerul Sănătății și practicat în toate sistemele de urgență din lume, unde prioritatea este dată exclusiv gravității cazului, nu ordinii sosirii sau percepției subiective a suferinței.
Asistenta subliniază că urgența nu poate suplini lipsa prevenției, a controalelor periodice și a responsabilității personale față de propria sănătate, iar folosirea nejustificată a UPU încarcă sistemul și pune presiune pe cadrele medicale care gestionează, zilnic, situații limită între viață și moarte:
„Este necesar să înțelegem un lucru esențial, prevăzut clar de legislația în vigoare: Unitatea de Primiri Urgențe nu funcționează pe principiul „primul venit, primul servit”, ci pe baza triajului medical obligatoriu, conform protocoalelor Ministerului Sănătății și normelor aplicate la nivel național și internațional. Triajul stabilește prioritatea exclusiv în funcție de gravitatea cazului, nu de durata așteptării sau de percepția subiectivă a suferinței. Acest sistem este aplicat în toate spitalele din România și în toate serviciile de urgență din lume, tocmai pentru a asigura salvarea vieților aflate în pericol real și imediat.
UPU nu este un cabinet de medicină de familie și nici soluția pentru afecțiuni cronice neglijate luni sau ani de zile. Atunci când un pacient nu își respectă tratamentul, nu urmează recomandările medicale, se tratează „după ureche”, amână controalele sau ignoră semnalele corpului, iar apoi se prezintă la urgență cu pretenția unei rezolvări imediate, trebuie înțeles că acest lucru nu poate fi realizat în detrimentul cazurilor critice. Capacitatea de lucru a medicilor și asistenților din UPU este limitată, iar fiecare intervenție presupune decizii rapide, sub presiune, pentru pacienți care, de multe ori, se află între viață și moarte.
Sănătatea nu începe la spital și, cu atât mai puțin, la urgență. Cea mai mare parte a stării noastre de sănătate depinde de responsabilitatea personală: modul în care ne îngrijim zilnic, alimentația, respectarea tratamentelor prescrise, controalele periodice, stilul de viață și echilibrul psihic. Componenta psihică este extrem de importantă și influențează direct organismul; stresul, anxietatea și lipsa susținerii emoționale pot agrava sau chiar declanșa probleme medicale reale. Ignorarea acestor aspecte și utilizarea UPU pentru probleme minore sau gestionabile în ambulatoriu încarcă inutil sistemul și prelungește timpii de așteptare pentru cei care chiar au nevoie urgentă de intervenție.
Aceasta nu este o problemă locală și nu ține de un singur spital sau oraș. Este o realitate a tuturor sistemelor de urgență din lume, care funcționează pe aceleași principii clare: prioritate medicală, nu emoțională sau socială. Sfat pentru toți pacienții: tratați UPU ca pe ultima soluție, nu ca pe primul pas. Aveți grijă de sănătatea voastră zi de zi, respectați tratamentele și recomandările medicale, apelați la medicul de familie și la specialiști, acordați importanță sănătății psihice și nu amânați problemele până devin „urgențe”. Procedând astfel, vă protejați pe voi și contribuiți la un sistem medical care poate funcționa corect pentru toți.” a transmis Cristina – asistenta la SAJ Bacau
Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Bacău a funcționat la capacitate maximă în perioada sărbătorilor de iarnă, pe fondul unei creșteri accentuate a numărului de pacienți, în special cu afecțiuni respiratorii. Între 24 decembrie 2025 și 5 ianuarie 2026, UPU a înregistrat mii de prezentări, mult peste nivelul obișnuit, situație care a pus o presiune majoră pe personalul medical și a dus la timpi de așteptare mai mari pentru cazurile non-critice.


Noi înțelegem că este greu dar sistemu ar trebui să puie mai mulți doctori la urgență pentru că acolo vin cei mai mulți bolnavi cum procedează și în străinătate un doctor nu face face fata !
Asa este!
Ce convenabil! Chestia cu protocoalele a apărut tocmai pentru a se crea confuzii și a beneficia discreționar unii pacienți de servicii medicale normale. Să ne înțelegem, eu și soția am folosit în nume propriu O SINGURĂ DATĂ acest serviciu în 56 de ani și asta pentru că a fost un accident auto. Ar trebui să pună un semn de întrebare presiunea pe care o simt angajații PRIN CONCURS care ar trebui să ne dea impresia că suntem în siguranță. Din nefericire v-ați pierdut credibilitatea demult dragilor și singurii care vă dau fiori sunt „cetățenii europeni” care deși nu prea cotizează, beneficiază din plin de sistemul făcut praf de cei din interior…
bine bine,dar empatie si grija fata de pacienti?se poate si daca asteptam,sa ni se explice,sa fim indrumati nu?
Ce spune doamna asistenta este perfect corect,insa despre spagile dovedide de procurori din ultima vreme,despre oamenii care sar randul,despre toate problemele refuza sa vorbeasca..
Mai bine de 70-80% dintre cei care se prezintă la UPU-Bacau sunt neasigurați medical(nu au nici medic de familie) așa că dacă tot vă doriți servicii medicale ca în vest(ha,ha) plătiți măcar pt pachetul minim de servicii medicale. V-ați învățat să stați cu mâna întinsă:la medic,ajutoare sociale, alocații de susținere,ajutoare la energie,gaze și ale mocangii!Mergeți la muncă puturoșilor!
Sunt persoane care aleg urgentele pentru ca nu au asigurare,din pacate este realitatea.Statul ar trebui cumva sa rezolve asta