Primarul Viziteu: „Să dea Dumnezeu ca noii administratori să poată finaliza acest obiectiv cât mai grabnic. Voi depune toate diligențele pentru ca transferul să se facă legal și corect”

0

Primarul Municipiului Bacau, Lucian Viziteu, a anuntat ca va face toate demersurile necesare pentru ca prederea cladirii Spitalului Municipal Bacau catre Judetul Bacau sa se faca rapid si corect :

De astăzi, clădirea Spitalului Sfânta Maria nu mai este a municipiului, din dorința majorității consilierilor locali.Așa cum probabil ați aflat, clădirea Spitalului municipal ”Sf. Maria” a fost transferată către Consiliul Județean Bacău. Majoritatea consilierilor locali au votat astăzi cu optimism și încredere că va fi finalizată repede, chiar dacă nu s-a menționat nici un termen. M-au surprins discuțiile stârnite în plenul ședinței, controversele și dilemele aleșilor locali, în condițiile în care opt consilieri au cerut această ședință de îndată și alți 5 au afirmat public de la primele ore ale dimineții că vor vota ”pentru”. Adică majoritatea era formată și concluziile erau trase, înainte de a se vota.

În calitate de băcăuan și de primar al băcăuanilor, am conștiința liniștită și împăcată! În cei 2 ani de mandat, am reușit includerea obiectivului pe lista de investiții a PNRR și finalizarea subsolului și a parterului acestei unități spitalicești, dând spre folosință Spitalului Județean de Urgență etajele 4 și 5 în perioada grea a pandemiei. Singura mea dorință a fost să se respecte ghidul alcătuit de specialiștii în domeniu medical și să se urmeze pașii indicați de profesioniști.

Voi depune toate diligențele pentru ca transferul a tot ceea ce a însemnat Spitalul Municipal Sf. Maria către Consiliul Județean să se facă legal și corect. Să dea Dumnezeu ca noii administratori să poată finaliza acest obiectiv cât mai grabnic și băcăuanii să poată beneficia de condiții și tratamente medicale la standarde europene.” a declarat primarul Lucian Viziteu

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.