Primarul Bacaului a declarat ca respecta dorinta fiecaruia de a protesta si a criticat injuriile aduse medicilor de protestatari. Viziteu spune ca in Municipiul Bacau „incidență cazurilor este mai bună decât în alte orase„din tara:
„Din această pandemie, doar uniți băcăuanii vor ieși cu bine. Cu restricții sau fără restricții, vom scăpa de efectele pandemiei doar dacă noi, băcăuanii uniți, ne protejăm și ne respectăm unii pe ceilalți.Nici mie nu îmi plac restricțiile, dar le respect pentru că țin la cei din jurul meu și vreau să-i protejez. Este dreptul fiecăruia să protesteze. Românii și-au spus cuvântul, în stradă, de-a lungul timpului de nenumărate ori. Mereu putem alege o modalitate de a protesta în limitele legii.Manifestația din curtea Spitalului Municipal Bacău și injuriile aduse medicilor au fost un accident, un exces de zel și nu caracterizează băcăuanii. Avem o rată de incidență a cazurilor mai bună decât în alte municipii similare, ceea ce arată că băcăuanii sunt responsabili și uniți în lupta cu această pandemie. Condamn ferm acțiunile prin care se aduc injurii medicilor și care instigă la violență și dezbinare împotriva semenilor noștri. Astfel de situații izolate nu mă reprezintă și nu îi reprezintă nici pe băcăuani onești.” a declarat primarul Bacaului, Lucian Viziteu