Primarul Viziteu, dupa decizia Tribunalului Bacau: Băcăuanilor le transmit însă că mă voi lupta în fiecare zi din mandatul meu pentru investiții și pentru modernizarea Bacăului

0

Miercuri, 16 iunie, Tribunalul Bacau a respins actiunea Prefecturii, prin care aceasta a contestat bugetul municipiului Bacau. Instanta a respins toate cererile formulate de juristii prefecturii si a hotarat, in prima instanta, ca cererea de chemare in judecata este neintemeiata:

"Respinge ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii capătului principal al cererii de chemare în judecată. Respinge cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Respinge ca neîntemeiate cererile de intervenţie accesorie formulate în cauză. Cu recurs în 15 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Bacău – Secţia a II –a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, azi, 16.06.2021." se arata in pronuntare

Primarul Viziteu a evitat subiectul procesului pierdut de Prefectura si nu a dat nici o explicatie cu privire la bugetul orasului, care sta blocat de doua luni de zile. Acesta le-a spus bacauanilor ca va „continua lupta” pentru investitii si pentru modernizarea Bacaului :

„Din păcate însă, investițiile din orașul nostru vor putea fi făcute cu mare greutate. Consilierii din opoziție blochează orice investiție, doar de dragul de a face rău actualei administrații. Dacă ei n-au făcut nimic, și-ar dori ca nici alții să nu facă. Băcăuanilor le transmit însă că mă voi lupta în fiecare zi din mandatul meu pentru investiții și pentru modernizarea Bacăului, oricât de mult s-ar opune consilierii roșii.” a precizat primarul Viziteu (postarea aici)


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.