Primarul Viziteu anunță 21,5 km de piste de biciclete între Bacău și Hemeiuș, prin zona Ștefan cel Mare, Calea Moldovei: „Reducem aglomerația. Sper ca până la finalul anului să semnăm contractul de execuție a lucrărilor”

4

Primarul municipiului Bacău, Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu, anunță un nou proiect de mobilitate urbană, care ar urma să lege orașul de comuna Hemeiuș printr-un traseu destinat bicicliștilor și pietonilor. Proiectul vizează zona Ștefan cel Mare, Calea Moldovei, Gherăiești, Lilieci și Hemeiuș și include piste de biciclete, trotuare modernizate, spații verzi, mobilier urban, iluminat public și camere de supraveghere.

strada stefan cel mare
strada stefan cel mare

Primăria promite acum un coridor de 21,5 kilometri, finanțat în mare parte din fonduri europene, care ar trebui să ofere o alternativă celor care vor să renunțe la mașină măcar câteva zile pe săptămână. Potrivit primarului, contractul de finanțare a fost semnat, iar municipalitatea speră ca până la finalul anului să fie semnat și contractul pentru execuția lucrărilor. Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 67 de milioane de lei, din care 52 de milioane de lei ar urma să fie bani europeni :

Reducem aglomerația pe strada Ștefan cel Mare, amenajăm trotuare pe Calea Moldovei, construim 21,5 kilometri de piste de biciclete care vor lega orașul nostru de comuna Hemeiuș. Va fi o alternativă sigură de deplasare pentru cei care vor să renunțe la mașină măcar câteva zile pe săptămână. Am semnat contractul de finanțare și sper ca până la finalul anului să îl semnăm și pe cel de execuție a lucrărilor. Vom reabilita integral trotuarele pornind din zona Parcului Catedralei și până pe Calea Moldovei, la limita cu calea ferată. Pe acest traseu vom avea mobilier urban nou, iluminat public eficient, camere de supraveghere.

Plantăm și arbori și arbuști, pentru a face și mai verde orașul. Băncile sunt dispuse ritmic de-a lungul traseului, în puncte umbrite sau în apropierea zonelor cu potenţial de popas, invitând pe toată lumea la socializare. Sunt prevăzute trotuare ample, continue, care vor face mai ușoară deplasarea pentru toată lumea, de la copii la vârstnici. Proiectul îl vom finanța din fonduri europene, din 67 de milioane de lei, 52 de milioane sunt bani europeni.” a transmis primarul Viziteu

Proiectul, intitulat „Coridor pentru deplasări nemotorizate pe traseul Centru Bacău, Cartier Gherăiești, Lilieci, Hemeiuș”, a fost aprobat de Consiliul Local și urmează să fie finanțat prin Programul Regional Nord-Est 2021–2027, Prioritatea 4, „O regiune cu o mobilitate urbană mai durabilă”. Investiția va fi realizată în parteneriat între municipiul Bacău și comuna Hemeiuș, Primăria Bacău fiind lider de parteneriat. Traseul total va avea 21,56 kilometri și va fi împărțit în două componente.

Prima componentă, pe raza municipiului Bacău, va avea 7,28 kilometri și va porni de la intersecția străzii 9 Mai cu strada Lucrețiu Pătrășcanu, până la intersecția cu strada Lunca Bistriței, în apropierea căii ferate București–Suceava.

A doua componentă, pe raza comunei Hemeiuș, va avea 14,28 kilometri, pe DN15, de la intrarea în satul Lilieci până la ieșirea din comuna Hemeiuș, la limita administrativă cu Gârleni.

Suprafața totală a pistelor de biciclete va depăși 31.700 de metri pătrați. Din această suprafață, aproximativ 25.000 de metri pătrați vor fi marcați în verde, iar 6.000 de metri pătrați în roșu, pentru delimitarea direcțiilor de circulație. Pe lângă pistele pentru biciclete, proiectul prevede trotuare modernizate, parcaje velo, iluminat public nou, camere de supraveghere, plantări de arbori și arbuști, mobilier urban și spații de recreere.

Durata estimată pentru execuția lucrărilor este de 12 luni de la semnarea contractului de lucrări. Rămâne de văzut când va începe efectiv șantierul și cum va fi gestionat traficul pe una dintre cele mai circulate axe din municipiul Bacău.

4 comentarii

  1. Chiar nu vedeti ca se circula atat de prost,acum si fara scoala e jale?biciclete sunt f bune,daca esti in spania,unde ai clima.Aici avem frig din octombrie pana in aprilie mai..e aberatie totala

  2. Foarte bine! Bravo Viziteu! Cei care comentează pe aici, să facă bine să urce pe biciclete, că cel puțin zilele astea e cald ca-n Spania.

    • au aparut postacii,f bine e cand termini podul,pasarela,gropile,cand tunzi iarba.apoi sigur,putem discuta despre piste si alte lucruri bonus.orasul a devenit nefunctional,mizerabil,discuta cu cien vrei si ai sa vezi!

Lasa un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.