Primăria municipiului Bacău anunţă deschiderea procedurii de atribuire a unui număr de 67 autorizaţii taxi

0

Primăria municipiului Bacău anunţă deschiderea procedurii de atribuire a unui număr de 67 autorizaţii taxi.

Condiţii:

Participanţii la procedură pot fi operatori economici(Persoane fizice autorizate sau întreprinderi familiale înfiinţate conform Odonanţei de Urgenţa a Guvernului nr.44/2008 privind  desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, modificată şi completată, societăţi comerciale înfiinţate conform Legii nr.31/1990 privind societăţile comerciale, republicată şi modificată) constituiţi ca transportatori autorizaţi cu sediul social în municipiul Bacău care figurează pe lista de aşteptare în vederea obţinerii unei autorizaţii taxi până la data prezentului anunţ.

– autoturismele pentru care se doreşte obţinerea autorizaţiei taxi trebuie să aibă vechimea de la data fabricaţiei de maximum 5 ani conform cărţii de identitate şi a certificatului de înmatriculare.

– autoturismele pentru care se doreşte obţinerea autorizaţiei taxi trebuie să fie proprietatea transportatorului autorizat, să fie deţinut printr-un contract de leasing cu utilizator transportatorul autorizat sau să prezinte scrisoare de garanţie în cuantum de 5 % din valoarea cu care va fi achiziţionat autovehiculul.

– transportatorul autorizat să nu fi renunţat la autorizaţii taxi în ultimele 24 luni(cedare către angajaţi, divizare).

Fiecare transportator autorizat participant la procedură poate aplica pentru o singură autorizaţie taxi.

Perioada de depunere a cererilor este între 24.04.2019 şi 24.06.2019 (60 de zile de la apariţia anunţului publicitar)

Lista cu solicitanţii cuprinşi în lista de aşteptare poate fi consultată pe www.municipiulbacau.ro/informatii-utile/lista-asteptare-taxi .

Documentele care vor fi depuse pentru atribuirea unei autorizaţii taxi sunt:

– cerere de participare la procedura de atribuire;

-copie după autorizaţia de transport;

-copie după cartea de identitate a autoturismului şi a certificatului de înmatriculare a acestuia sau scrisoare de garanţie în cuantum de 5 % din valoarea cu care va fi achiziţionat autovehiculul, în cazul în care transportatorul autorizat nu deţine autovehiculul;

-fişă-declaraţie cu criteriile de departajare completată.

Rezultatul procedurii de atribuire va fi făcut public în data de 08.07.2019.

Eventualele contestaţii se pot depune în termen de 15 zile de la data afişării rezultatelor procedurii.

Cererile câştigătorilor procedurii pentru eliberarea autorizaţiilor taxi se depun începând cu data de 02.08.2019 până în data de 02.02.2020.

Pentru lămuriri suplimentare vă rugăm să vă adresaţi Compartimentului Autorizare Activitate Economică şi Transport.”

 

 

 

 


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.